Crăciunul este sărbătoarea cea mai iubită de copii pentru că se împodobește bradul, iar în această noapte, cea a Ajunului vine, încărcat cu daruri, bătrânul Moș Crăciun. Dar semnificația religioasă a sărbătorii este cu totul alta, iar ei trebuie să o cunoască încă din fragedă pruncie. Ce să-i spui copilului tău despre sărbătoarea Crăciunului?

În primul rând el trebuie să știe că aceasta este una dintre cele mai mari sărbători creștine, cu o semnificație mult mai profundă decât mirajul cadourilor, mesele îmbelșugate, farmecul colindelor și jocurilor în jurul bradului împodobit. Ea simbolizează un adevăr absolut al vieții spirituale. Ca să înțeleagă mai bine și mai ușor de ce credincioșii de pretutindeni sărbătoresc cu atâta bucurie Crăciunul, ar fi bine să faci din această seară, o seară unică, de poveste. Ia-l cu tine în fotoliu la un ceai și o prăjitură și spune-i minunata poveste a Crăciunului. Cât mai simplu și cât mai pe înțelesul lui.

Pruncul Sfânt este semnul iubirii supreme

Explică-icopilului că săr­­bătoarea este izvor de bucurie, că, odată cu ea, sufletele noastre se umplu de daruri creștine. De aceea, an de an, frumusețea Sărbătorilor de Iarnă începe cu Nașterea Pruncului Sfânt, care a avut loc cu mai bine de două mii de ani în urmă, în țara lui Israel, în orașul Bethleem Efrata. Iisus Hristos este numele acestui Prunc și este celebrat, ca un adevărat împărat, în fiecare an, în ziua de 25 decembrie. El este simbolul iubirii supreme, care leagă, încă o dată, Cerul și Pământul. Este Împăratul lumii, Fiul Domnului care vine să ne mântuiască, să ne izbăvească pe noi, oamenii, de robia păcatului strămoșesc.

El ne dăruiește viața veșnică     

Ar fi frumos să-i vor­bești despre Nașterea Dom­­­nului nostru Iisus Hristos și despre im­por­tanța venirii Lui pe lume. Spune-i că fără acest miracol nu ar fi existat Crăciunul. “Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe Fiul Său în lume”, după cum aflăm din Sfânta Scriptură, care ne învață că la baza Nașterii Mântuitorului stă iubirea. Iar prin credința în existența Sa și prin ascultarea și rostirea cuvântului Său, ne găsim mântuirea. Căci El este Hristos Mântuitorul și aduce omenirii har dumnezeiesc și eternitate. Chiar din Sfânta Evanghelie aflăm că Hristos vine “ca orice crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

Viața lui Hristos povestită copiilor

Când a văzut Dumnezeu cât este de chinuită omenirea de duhul cel rău, i s-a făcut milă de ea și i-a trimis pe unicul Său Fiu pentru mântuirea lumii. Vestea Nașterii Lui a fost adusă mamei Sale, Născătoarea de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, de către Arhanghelul Gavriil. “Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”. După cum ne mărturisesc sfinții părinți, “îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul Ei pântece. Când ­s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieșit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea și a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit și Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Și când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume. De aceea a intrat ­într-o peșteră săracă și acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfășat ca pe un prunc și L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.” Așadar, Iisus Hristos s-a Născut și a trăit pe Pământ ca oricare alt om. A fost copil și a crescut în orașul Nazaret. Mama Sa a fost Fecioara Maria, iar tatăl Său, Sfântul Iosif. A trăit pe Pământ până la vârsta de 33 de ani, timp în care le-a demonstrat oamenilor, de nenumărate ori, prin puterea Sa divină, că este Fiul lui Dumnezeu. La 33 de ani, s-a lăsat răstignit pe Cruce și a murit pentru iertarea păcatelor oamenilor.