6 ianuarie, sărbătoarea închinată Botezului Domnului. Zi de aleasă bucurie pentru localnicii din satul Roșu, comuna Chiajna, și din împrejurimi. Peste o mie de pelerini de toate vârstele au venit la sărbătoare, la biserica păstorită cu multă dragoste de părintele paroh Ion Ciucă, încă de la primele ore ale zilei. Am revenit și noi, echipa de reporteri a Jurnalului de Ilfov, cu dragă inimă, în sânul lăcașului de cult. Și, ca de fiecare dată, putem spune fără nicio ezitare că, în zi de mare sărbătoare creștină, rugăciunile rostite în această biserică ne-au deschis poarta Cerului și ne-au unit cu Dumnezeu.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 384, ediția print
Răsfățați de razele soarelui care mângâiau agale pământul aproape amorțit, am asistat cu bucurie la rânduielile praznicului Sfântului Botez Dumnezeiesc de la Parohia Roșu I. Aici momentul nașterii spirituale a Mântuitorului a fost prăznuit într-un mod cu totul special de preoții și credincioșii care veniseră cu pioșenie să-L laude pe Hristos Domnul, Cel de trei ori Sfânt. Într-o atmosferă plină de iubire, speranță și bucurie duhovnicească, aproape 1.500 de credincioși care poartă în suflete dragostea pentru Hristos s-au împărtășit cu harul Divin și cu bucuria Cerească a unei minunate slujbe de binecuvântare și sfințire. Ca la orice mare sărbătoare creștină, părintele paroh Ion Ciucă și-a întâmpinat toți rugătorii cu alese daruri de înfrumusețare a sufletului.
Biserică frumoasă ca o bijuterie, atmosferă sfântă a intrării în Împărăția Cerurilor
Sub coordonarea părintelui paroh Ion Ciucă, preoții slujitori au săvârșit o slujbă de o înaltă frumusețe duhovnicească, ce a „inundat” lăcașul de cult în strălucirea luminii lui Hristos. Încă de la primii pași pe care i-am făcut pe pragul bisericii, pe care am regăsit-o frumoasă ca o bijuterie arhitectonică, aranjată și împodobită cu numeroase decorațiuni și obiecte încântătoare, parte a cultului divin, totul în jurul nostru ne amintea de minunea Dumnezeiescului Botez, care ne-a introdus, negreșit, în atmosfera sfântă și pură a zilei în care Hristos a îndumnezeit lumea. Pe tot parcursul rânduielilor bisericești de la Roșu, Chiajna, s-a resimțit legătura tainică dintre biserică și începutul intrării omului în Împărăția Cerurilor, unirea Cerului cu Pământul.
„Boboteaza este una dintre sărbătorile care ne îndreaptă pașii spre Biserica lui Hristos, spre a primi apa sfințită denumită și Aghiazma Mare. Prin rugăciunile închinate Domnului în timpul săvârșirii slujbei de sfințire a apei, preoții invocă Duhul Divin care se pogoară, peste apă, atribuindui puteri tămăduitoare. Fiind încărcată cu Duhuri Dumnezeiești, Aghiazma Mare alungă puterile demonice, spre a lăsa loc binecuvântării, purificării și tămăduirii. Astăzi, firea apelor se sfințește și toată făptura se luminează. Oamenii care poartă în suflet dragostea de Dumnezeu și cred cu tărie în existența harului Divin din această apă, au multe beneficii dacă beau sau își stropesc locuințele cu ea. Se pot lecui de boli grele, pământurile și pomii stropiți cu această apă sfințită vor fi mai roditoare, iar în casele lor va domni armonia și bunăstarea. Boboteaza, Epifania (Arătarea Domnului) sau Teofania este sărbătoarea orânduită de Biserică în amintirea Botezului Domnului în Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul. Pentru noi toți, această sărbătoare este, așadar, o participare la bucuria Botezului Mântuitorului Iisus Hristos. Aceasta este ziua în care Hristos Mântuitorul ajuns la vârsta de 30 de ani (n.r. – vârsta maturității la evrei) și-a început misiunea Mesianică, propovăduind Evanghelia. Acceptând să se cufunde în apa Iordanului, Hristos a început zidirea unui om nou. Prin venirea Sfântului Duh peste El, sub chipul unui porumbel și prin mărturisirea Tatălui Ceresc „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” s-a dovedit dumnezeirea Lui. Le doresc bunilor creștini un an plin de virtuți, cu nădejde în Bunul Dumnezeu și cu multe fapte bune. Fie ca apa sfințită astăzi să alunge tot răul din sufletele și casele lor! Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca Aghiazma Mare să fie aducătoare de sănătate și bucurii. Tuturor le urez, cu mult drag, la mulți ani”, ne-a spus părintele Ion Ciucă, parohul Bisericii cu hramul Izvorul Tămăduirii din Roșu, Chiajna.
Aghiazma Mare este cu adevărat sfințitoare
Spusele preoților sunt confirmate și de credincioșii care au venit la biserică să ia Aghiazmă și au fost copleșiți de slujba minunată. „Aceasta este biserica mea de suflet. Vin aici în fiecare an de Bobotează, cu sentimente pure și frumoase, ca orice creștin. Ascult slujba, iau apă sfințită și mă rog din tot sufletul pentru sănătatea mea și a familiei mele. Cred în puterea tămăduitoare a apei sfințite în această zi de mare sărbătoare creștină și o folosesc după tradiția bisericească. Sunt convinsă că eu și familia mea suntem feriți de boli și de multe încercări grele prin puterea rugăciunilor și a Aghiazmei Mari”, ne-a spus Elena P., enoriașă a Parohiei Roșu I.
Popas pentru suflet
Sărbătoarea Bobotezei la Parohia Roșu I, așa cum este recunoscut lăcașul de cult în rândul rugătorilor din comunitate, a fost un adevărat popas pentru suflet și pentru noi. Am plecat din sfânta biserică mai plini de dragoste, mai liniștiți sufletește, mai tari în credință și mai bogați spiritual. Biserică minunată, cinste cui te conduce!