Săptămâna trecută, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, a avut loc prezentarea raportului de activitate pe anul 2017. Concluziile evaluării activităților desfășurate anul trecut au fost pozitive, cms. șef Doru Marius Iacobuș – Împuternicit Inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, alegând o formulă modernă de prezentare a raportului, prin intermediul unui material video, variantă apreciată de altfel de prefectul de Ilfov, Marius Cristian Ghincea.
Articol apărut în nr. 388 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
La eveniment au fost invitați să participe Marius Cristian Ghincea, prefectul județului Ilfov, subprefectul Laurenția Tortora, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov (CJI) și președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Ilfov, Rizia Tudorache, dar și numeroși reprezentanți ai Poliției Române și ai altor structuri din Poliția Română, cât și reprezentanți ai instanțelor și parchetelor militare și civile și instituțiilor publice din județ.
După momentul solemn și emoționant al intonării Imnului Național, a început prezentarea raportului. Și aici trebuie evidențiat faptul că toți cei prezenți au fost mai întâi puși la curent cu particularitățile Ilfovului, care a redevenit județ din anul 1996.
Un județ dinamic
Pentru a putea caracteriza în mod obiectiv specificitatea acestui județ, relevante sunt următoarele repere: județul are o suprafață de 1.583 km, reprezentând 0,67% din suprafața țării, 9 drumuri naționale, din care trei sunt introduse în circuitul european, precum și 25 drumuri județene. Județul Ilfov are opt orașe, o stațiune (Snagov) și 31 comune în componența cărora sunt 100 de sate. Numărul de locuitori înregistrați este de 415.000, adică cu 4,6% mai mult decât în 2016, dar, neoficial, se estimează că numărul locuitorilor nepermanenți este de aproximativ 800.000. În 2017, volumul lucrărilor de construcții a fost în creștere cu 10% , în timp ce la nivel național a scăzut cu 2,5%. Unul dintre cele mai importante obiective de pe teritoriul județului Ilfov este reactorul nuclear de la Măgurele ”Horia Hulubei”, unde a început construcția celui mai puternic laser din lume, ceea ce va face ca, în câțiva ani, Măgurele să fie un oraș al tehnologiei. În județul Ilfov este amplasat Aeroportul Internațional Henry Coandă, ceea ce implică un flux important de persoane și delegații oficiale pe raza de competență. Pe raza județului Ilfov se află cele mai mari centre comerciale en-gross din țară, platforme logistice și peste 40.000 de societăți comerciale cu sedii sau puncte de lucru, Ilfov fiind pe locul doi ca cifră de afaceri după București.
Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost înființat la 15 ianuarie 1998, fiind cel mai tânăr inspectorat din țară. Anul 2017 a reprezentat o perioadă complexă din punct de vedere operativ și deosebit de importantă pentru IPJ Ilfov, în calitatea sa de principală de entitate responsabilă cu asigurarea stării de securitate publică a județului Ilfov.
IPJ Ilfov este organizat printr-o structură la nivel central, căreia îi sunt subordonate opt structuri orășenești și o poliție de stațiune, fiecare având arondate în responsabilitate posturile comunale de poliție.
Viața tumultoasă a județului face ca poliția județeană să fie prezentă acolo unde necesitatea o cere, participă la menținerea ordinii publice, coordonează traficul rutier, previne și combate infracțiunile de orice gen, gestionează printr-un punct de comandă și control dispozitivele din teritoriu, intervine activ și în forță în situația producerii de infracțiuni, documentează și destructurează grupările infracționale, cooperează cu cetățenii de toate vârstele în vederea prevenirii infracțiunilor în școli sau pe stradă, ori planificând strategii și modalități de acțiune.
În perioada analizată, pe raza județului s-au desfășurat o multitudine de activități culturale, sportive și politice. Concentrată pe o filieră a unui serviciu public cetățenesc de calitate, IPJ Ilfov a pus în practică Planul Strategic pe sectorul de activitate a ordinii publice și siguranței cetățeanului, fapt care a impus definirea obictivelor specifice ce trebuie atinse, între care creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni, aplicarea legii împotriva infracționalității, în special, împotriva criminalității organizate și transfrontaliere a terorismului, dar și reducerea impactului la nivelul comunității și persoanelor a efectelor criminalității și consolidarea managementului integrat al structurilor ce contribuie la menținerea ordinii și siguranței publice, respectiv prin colaborarea IJJ Ilfov, ISU B-IF, ANAF, DSVSA și Crucea Roșie. În contextul cooperării interinstituționale a fost remarcat sprijinul acordat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Ilfov în asigurarea climatului de ordine și siguranță rutieră la nivelul județului Ilfov prin dotarea cu 3 echipamente de de verificare a sistemelor TAHOGRAF la vehicule de transport persoane și marfă, beneficiar fiind Serviciul Rutier Ilfov.
Peste 26.000 de apeluri la 112
Raportul a mai evidențiat dinamica dezvoltării instituționale prin resursele umane, cu un grad de ocupare de 83,56%, și o medie de vârstă 34 de ani. La capitolul ”Bunuri și Servicii”, raportul a arătat că 24% din parcul auto are o vechime de peste 10 ani, un rulaj în 2017 de 3.850.111 km, iar 41% din parcul auto a parcurs peste 250.000 km, rulajul mediu lunar per mașină fiind de 1.478 km.
În pivința managementului resurselor IT, raportul menționează existența unei camere tehnice la standarde moderne, o rețea formată din peste 400 stații de lucru în 51 locații – 80% cu durata de funcționare îndeplinită, peste 500 stații radio fixe, mobile și portabile, 4 noi aplicații, operaționalizate și implementarea unor aplicații rapoarte de intervenție tehnică de calcul și consumabile.
În privința Centrului operațional, în 2017 au fost înregistrate 12.496 evenimente monitorizate din care 310 misiuni de asigurare a ordinii cu ocazia manifestărilor publice, 42 planuri de măsuri întocmite și executate.
Au fost înregistrate 26.113 de apeluri la 112, în privința ponderii, constatându-se faptul că în perioada verii se înregistrează o creștere a apelurilor de urgență cu aproximativ 30% față de perioada tomană/iarnă și cu 51% față de începutul anului.
La capitolul ”Prevenirea criminalității”, obiectivele IPJ Ilfov pe segmentul prevenirii în anul 2017 au fost reducerea vulnerabilității minorilor la comiterea de fapte penale/victimizare și reducerea vulnerabilității cetățenilor la victimizare, în cazul infracțiunilor de furt.
Pentru prevenirea criminalității au fost încheiate 21 protocoale de colaborare în parteneriat cu societatea civilă, au avut loc 57 de activități realizate în colaborare cu autorități publice locale, 89 de activități realizate în colaborare cu unitățile de învățământ, 24 articole publicate în presa scrisă și 13.500 beneficiari din proiect, activități de prevenire.
Cele mai importante proiecte derulate pentru prevenirea criminalității au vizat prevenirea infracțiunilor de furt, prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor și a infracțiunilor cu violență.
Infracționalitatea a scăzut, în 2017
Infracționalitatea sesizată a fost de 13.692 fapte, ceea ce reprezintă o scădere cu 3,9% față de anul 2016. Eficietizarea măsurilor dispuse a condus și la scăderea infracțiunilor stradale, față de anul 2016, cu 4,04%.
Volumul criminalității de natură juriciară sesizate a crescut cu 5,92%, situație datorată în principal creșterii înregistrate în rândul infracțiunilor de loviri sau alte violențe. Volumul criminalității economic-financiare sesizate a scăzut cu 16%.
În privința criminalității stradale, numărul infracțiunilor a cunoscut o scădere comparativ cu anul 2016, de la 488, la 451, fiind prinși în flagrant 623 infractori. Se evidențiază o creștere a sancțiunilor contravenționale aplicate în perioada de referință față de perioada similară a anului precedent, respectiv 19.450.
Analiza statisticii la nivel național arată că infracționalitatea stradală în județul Ilfov se situează la un nivel scăzut, înregistrându-se o rată a criminalității de 139 infracțiuni la 100.000 de locuitori.
În privința siguranței traficului rutier, activitățile Serviciului Rutier s-au axat pe prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, fiind organizate 231 acțiuni pe indisciplină pietoni, pe linie de viteză și prioritate auto dar și 24 de acțiuni pe linie de consum băuturi alcoolice. Au fost aplicate 91.427 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 7.618 permise de conducere auto și retrase 4.510 certificate de înmatriculare. Păstrîndu-se în aceeași zonă a traficului rutier, raportul arată înregistrarea a 207 accidente rutiere grave, soldate cu 65 de morți, 183 răniți grav și 77 răniți ușor. Se constată o scădere a numărului de accidente față de anul 2016, fiind înregistrate 843 dosare penale cu autor cunoscut și 22 dosare penale cu autor necunoscut, 3 primite de la alte instituții și 35 ca urmare a accidentelor rutiere produse pe raza județului.
La capitolul ”Infracționalitate de natură juridicară”, raportul a înregistrat o scădere a numărului de infracțiuni de furt din locuință cu 3,74%, față de 2016, la fel o scădere cu 15,81% a infracțiunilor de furt din societăți comerciale, în vreme ce infracțiunile de furt din auto au crescut cu 11,46%, cea mai semnificativă creștere fiind în Otopeni.
Destructurarea grupărilor infracționale s-a tradus prin identificarea unui număr de 18 grupări infracționale din care făceau parte 134 de persoane.
În privința criminalității economic-financiare se constată un trend descendent față de 2016, cu 2%, de la 835 la 819 unități, cu 16% mai puțin fapte sesizate față de 2016.
Prejudiciul recuperat de polițiștii din Ilfov în 2017 a ajuns la 12.988.730 lei din care 8.003.380 în cont bancar. Sancțiunile contravenționale aplicate au fost în cuantum de 3.434.500 lei, iar bunuri confiscate în valoare de 500.800 lei.
În privința combaterii criminalității organizate, infracționalitatea sesizată în domeniul de referință a cunoscut o scădere de 5,26%, de la 285 infracțiuni sesizate în 2016, la 270 în 2017. Au fost organizate și s-au desfășurat 22 acțiuni operative, 45 percheziții domicilare, acțiuni ce au condus la arestarea a 33 persoane suspecte de comiterea unor infracțiuni. În 2017, au fost destructurate 4 grupări infracționale și au fost întocmite 22 rechizitorii.
În domeniul Criminalisticii, polițiștii din Ilfov au efectuat 1.095 cercetări la fața locului, au ridicat peste 60.000 de urme, 142 probe biologice de la persoane, 561 de acțiuni de amprentare și fotografiere de persoane.
Acțiunile speciale au numărat 463 misiuni ordonate, între care 95 percheziții, 174 escorte, 10 transporturi speciale, 5 acțiuni de prindere în flagrant.
Inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de Poliție Alexandru Cătălin Ioniță, inspectorul general al Poliției Române, i-a felicitat, prin intermediul unui mesaj, pe polițiștii din Ilfov, cu ocazia evaluării activității, îndemnându-i să-și desfășoare și în continuare activitatea în condiții optime în scopul de a sprijin cetățeanul.
Rizia Tudorache, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov (CJI) și președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Ilfov, a spus că este onorat să participe la bilanțul IPJ Ilfov adresând felicitări și mulțumiri, în numele său și al Consiliului Județean pentru rezultatele deosebite obținute. ”Din prezentare și prezentările lunare, sunt la curent că infracționalitatea în Ilfov este în scădere și asta se datorează dumneavoastră. Suntem bucuroși că pe raza județului nostru își desfășoară activitatea oameni competenți, devotați acestei meserii, asigurând un climat de ordine publică și siguranță națională pentru toți cetățenii”, a spus Rizia Tudorache, menționând că trebuie aduse în atenție câteva elemente specifice județului ce suportă în fiecare zi tranzitul a tot ce înseamnă intrare și ieșire din București, cu 30-40.000 de noi locuitori anual și o dezvoltare foarte mare și rapidă. ”La noi în județ lucrurile merg foarte bine comparativ cu celelalte județe. Știu lucrul acesta pentru că sunt vicepreședinte ATOP la nivel național, dar dinamica județului trebuie luată în considerare la cel mai înalt nivel. Stăm bine în statistică doar datorită eforturilor pe care le depuneți permanent”, a concluzionat vicepreședintele CJ Ilfov.
Subprefectul Laurenția Tortora a mulțumit la rândul său Poliției Ilfov și ca membru ATOP, pentru întreaga activitate, urând un an bun și cu misiuni mai puține și mai puțin grele.
Nu în ultimul rând, pefectul Marius Cristian Ghincea a lăudat ideea de a face un film de prezentare a activității, felicitându-l pe comisarul șef Iacobuș pentru capacitățile sale manageriale: ”Sunteți un manager bun pentru că știți să vă vindeți marfa. Ați început cu prezentarea județului a cărui problematică este imensă, dar prin raport rezultatele au fost puse în valoare prin prezentarea la început a contextului în care lucrează poliția Ilfov. Vă doresc succes în continuare și vă mulțumesc pentru ajutor.”
Principalele repere ale activității pentru 2018
- Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor atât în spațiul public cât și cel privat;
- Prevenirea și combaterea infracțiunilor comise de grupările infracționale ce acționează pe raza județului Ilfov;
- Asigurarea protecției patrimoniului cultural național și a ecosistemelor naturale naționale, combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, precum și la regimul armelor, muniției și substanțelor periculoase;
- Combaterea evaziunii fiscale și a corupției achizițiilor publice ilegale;
- Asigurarea resurselor financiare și logistice.