Senatul României a adoptat Legea privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

Legea instituie un ajutor de stat pentru crescătorii de suine, acordat în perioada 2018-2020, pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducție noi sau în ferme aflate în activitate, în ferme aflate în conservare și pentru stimularea asocierii în cooperative. Valoarea totală a ajutorului de stat este de 359,1 milioane de euro, din care 90 de milioane sunt alocate pentru anul 2018.

Beneficiarii acestui aju­tor sunt:

● persoane ju­ridice și/sau persoane fizice autorizate, PFA, și/sau în­treprinderile familiale, IF, și/sau întreprinderile individuale, II, care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar veterinar, care desfășoară activități de reproducție sau re­producție, creștere și în­grășare ori numai în­gră­șare;

● persoane juridice și/sau PFA, IF, II care desfășoară activități de reproducție sau re­pro­­duc­ție, creștere și îngră­șare ori numai îngrășare și dețin ex­ploatații de porcine aflate în conservare la da­ta intrării în vigoare a legii.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.392