Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că până la 12 martie 2018 au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018, un număr de 79.393 cereri, pentru o suprafaţă de 221.301 hectare.

Totodată, agenția de plăți reamintește că în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/17.01.2017 privind stabilirea  modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA, Cererile Unice de Plată se depun în intervalul 1 martie – 15 mai 2018 la Centrele judeţene/locale APIA şi la Centrul Municipiului Bucureşti. Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite. În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare de teren agricol, cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol, cererile se depun la Centrele locale. Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, fermierii sunt rugați să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform invitației primite.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Peste 2,4 miliarde euro plățile totale pentru Campania 2017

Până la data de 13 martie 2018, APIA a autorizat la plată un număr de 847.088 fermieri unici care au depus Cerere de plată în cadrul Campaniei 2017.

Astfel, începând cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, s-a autorizat la plată suma totală de 2,435 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară, din care 1,581 miliarde euro ­s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 528,87 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare Buget National, iar diferența de 324,86 milioane euro de la Bugetul Național.

APIA reamintește că, în conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,5390 lei pentru un euro.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.394