În ultima vreme, se pare că elevii „Comisarului” Moldovan s-au „specializat” în goluri primite în ultimele secvențe ale disputelor din a doua parte a campionatului. După ce au încasat un gol care i-a văduvit de victorie în meciul de acasă cu Sepsi Sf Gheorghe, chiar în ultimele secunde, la Mediaș, trupa lui Moldovan a luat golul de 2-1 în minutul 90, din lovitură de la 11 metri.
Așadar, prin această victorie cu Concordia Chiajna, Gaz Metan Mediaș a pus capăt unei serii de 14 etape fără victorie. Pentru antrenorul medieșenilor, Cristian Pustai, a fost victoria cu numărul 100 în Liga 1. Astfel, jucătorii lui Gaz Metan au revenit pe locul al șaptelea în play-out în urma acestui rezultat, iar Juventus București este din nou „lanterna roșie” a campionatului.
Gaz Metan a jucat mult mai bine față de meciul cu Dinamo și a atacat încă din startul partidei. Gazdele au început tare prima repriză, dar Rondon a ratat incredibil din faţa porţii. Marian Cristescu a fost și el aproape de gol, dar a preferat o recentrare, faţă în faţă cu Greab. Jucătorii aduși de Gaz Metan în această iarnă au contribuit la deschiderea scorului. În minutul 33, Joao Diogo a marcat primul gol pentru echipa ardeleană, înscriind cu o lovitură de cap din centrarea lui Caiado.
Medieșenii puteau să închidă meciul în minutul 69, dar Rondon a ratat o ocazie imensă, șutând slab dintr-o poziție favorabilă.
Prepeliță, înger și demon
Cu zece minute înainte de final ilfovenii au reușit egalarea, când ex-stelistul Andrei Prepeliță a înscris printr-o execuție plasată de la marginea careului. Din acel moment, partida părea că se îndreaptă către un rezultat de egalitate. Ca și în partida cu Sepsi Sf. Gheorghe, însă, „Vulturii” au comis-o în ultimul minut al jocului, când în urma unei erori incredibile a celui care marcase golul Concordiei faza s-a încheiat cu un fault în careu provocat de Caparco. Penalty-ul a fost transformat impecabil de Diogo Rosado, abia intrat pe teren, care a adus astfel o victorie fundamentală pentru medieșeni.
La conferința de presă, așa cum promisese că va recita o poezie în cazul unei victorii, Cristi Pustai s-a ținut de cuvânt și a recitat în fața jurnaliștilor varianta tradusă a poeziei „Invictus”, aparținând celebrului autor brianic William Ernest Henley. Pustai a dedicat versurile spectatorilor medieșeni, care îi ceruseră demisia în timpul meciului cu Concordia.
În urma victoriei, Gaz Metan a acumulat 11 puncte și a revenit pe locul 7 în clasamentul play-out-ului. Ardelenii sunt la egalitate cu Sepsi, care are însă un meci mai puțin, echipa din Sf. Gheorghe urmând să joace, luni, cu FC Voluntari, meci încheiat după închiderea ediției publicației noastre. Concordia e pe 4, cu 15 puncte, și pierde din nou puncte în prelungirile partidei.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.394