Sâmbătă, 31 martie. Pe o vreme splendidă, de primăvară, Parcul Mogoșoaia s-a umplut de copii, părinți, tineri și nu numai. Oameni de toate vârstele care iubesc uniforma militară au venit să vadă demonstrațiile jandarmilor ilfoveni, desfășurate cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române.
Articol apărut în nr. 396 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Grupa de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov a pornit în căutarea a doi infractori periculoși, pe care i-au capturat trăgând focuri de armă, în cadrul unor acțiuni speciale dedicate aniversării Zilei Jandarmeriei Române. Spectacolul demonstrativ al jandarmilor, susținut în acordurile muzicii militare, a atras vizitatori de la cele mai fragede vârste care abia au făcut primii pași pe drumul cunoașterii până la profesioniștii în domeniu care își riscă viața în fiecare zi participând la cele mai dificile misiuni. „Vreau să devin jandarm ca să apăr lumea de infractori. Particip la toate manifestările jandarmilor și am început deja să-mi achiziționez echipamentul. Am casca de protecție dar mi-aș dori să am și scut, baston, arme pentru intervenție. Este foarte frumos să aperi oamenii buni, cărora li se face o nedreptate”, ne-a spus Matei, un băiețel care, la numai nouă ani și jumătate, este fascinat de lumea jandarmilor care-și iubesc țara și doresc să fie tot timpul cei mai buni.
„Pe 3 aprilie sărbătorim 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a celebra cum se cuvine acest eveniment deosebit de important pentru noi toți, în săptămâna premergătoare, am desfășurat o serie de activități de prezentare a misiunilor și activităților Jandarmeriei Române în rândul elevilor din județul Ilfov. Având în vedere că Parcul Mogoșoaia este unul dintre locurile cele mai frumoase ale Ilfovului, care atrage numeroși vizitatori, ne-am gândit ca astăzi, 31 martie, și mâine, 1 aprilie, să organizăm prezentări și aici pentru că ne dorim să avem o deschidere cât mai mare către publicul larg. Pentru asta, organizăm un atelier de prezentare de tehnică de luptă, prezentăm armamentul din dotare, mașinile noastre etc. Pentru toată lumea, dar în special pentru copii, facem și exerciții demonstrative gen ripostă a două echipaje de jandarmi în situația în care este atacat un transport de valori. Avem în program și activități interactive cu copiii. Pentru micii câștigători am pregătit o insignă cu jadarm junior iar pentru cei ce pierd, câte o bomboană”, locotenent colonel Dumitru Dumitriu, împuternicit prim adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi al Județului Ilfov.
„Armamentul, tehnicile și mașinile prezentate aici sunt cele pe care le folosim în timpul misiunilor reale. Exercițiile demonstrative oferă posibilitatea publicului larg de a avea o viziune cât mai clară asupra a ceea ce se întâmplă, în realitate, în teren. Vrem să ne adresăm în special tinerilor, pentru că ei sunt viitorul nostru. Ne dorim să ajungem mai ales la acei tineri ambițioși, perseverenți și nerăbdători să îmbrace uniforma de jandarm. Ei trebuie să știe încă de pe acum ce presupune munca noastră. Felicităm toți jandarmii de ziua lor și îi încurajăm pe cei care doresc să facă o carieră în acest domeniu! Sfatul nostru este să se gândească înainte de toate că meseria de jandarm este o meserie frumoasă, care duce la respectarea legii și la tot cea ce înseamnă apărarea cetățenilor, în general”, ne-a spus Locotenet colonel Ispas Tiberiu.
La mulți ani, Jandarmeria Română!
Ziua Jandarmeriei Române este marcată, în fiecare an, pe 3 aprilie. În anul 1850, la această dată, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi‘‘, potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Române, http://www.jandarmeriaromana.ro/. Legiuirea promulgată atunci de domnitorul Ghica a stat la baza tuturor legilor care au urmat și au transformat instituția într-un garant al siguranței cetățeanului.
La mulți ani tuturor jandarmilor, atât celor din țară cât și celor din teatrele de operații!