Câștigătorii ediției (de la st. la dr.), echipele din: 1 Decembrie (loc II), Clinceni (loc I) și Cornetu (loc III)

Fotbalul – regele necontestat al sporturilor. Îl adoră milioane de fani, suporteri înfocați, echipe și jucători, pe toate meridianele lumii. Farmecul lui adună pasiunea tuturor vârstelor. Pentru talentele în formare, oferta educațională le asigură împlinirea râvnită. Un exemplu de referință e Liceul cu Program Sportiv nr. 1, din Clinceni, consacrat acestui profil competițional. Vineri, 11 mai, terenurile de fotbal ale școlii au găzduit întreceri viu disputate, în cadrul proiectului anual interjudețean intitulat „Maratonul fotbalului” pentru elevi.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 402, ediția print

Ca de fiecare dată, dincolo de animația și ardoarea sportivă, evenimentul a avut un temei practic, bine determinat. El a fost un bun prilej de promovare a ofertei educaționale a liceului, pentru anul școlar 2018-2019, ­dedicată ado­lescenților din ­Ilfov sau din județele limitrofe. Pregătirea lor de aici le îm­plinește  aptitudinile, vo­cația și dorința obținerii performanțelor sportive.

Colaborare și îndrumare benefice

„Maratonul fotbalului” de la Clinceni s-a bucurat și acum de succesul unui parteneriat remarcabil între autoritățile locale și cele de învățământ județene și naționale. Meritele aparțin primăriei condusă de Adrian Budeanu, Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Ilfov, Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Asociației Sportiv Școlare Clinceni și Liceului cu Program Sportiv nr. 1 (LPS) din localitate, ca gazdă. Pe lângă echipele combatante, au fost prezenți cadre didactice de specialitate, antrenori și reprezentanți ai instituțiilor amintite.

Participanți la competiție

Peste 100 de elevi fotbaliști s-au întrecut în meciuri aprig disputate. Ele au început la ora 9 dimineaţa și s-au desfăşurat pe 2 terenuri excelent întreținute. Au participat 5 echipe de jucători, care s-au confruntat în câte două reprize a 15 minute, fiecare. Ele au reprezentat patru localități ilfovene și una din jud. Giurgiu.

Clasament final

Elevii de gimnaziu ai Liceului cu Program Sportiv (LPS) Clinceni s-au situat pe locul I (pregătiți și asistați de prof. Mihai Burtea, Ana-Maria Iancu, Stancu Ciubăr, Elena Ștefan și dir. școlii, prof. dr. Ioana Rădulescu). Au urmat echipele școlilor gimnaziale din comunele:  1 Decembrie, loc II (cu elevi pregătiți de prof. Aurora Gheorghe și Iuliana Mihai); Cornetu – loc III (prof. Nicoleta Oprea); Buturugeni, jud, Giurgiu – loc IV (prof. Dan Popa); Domnești, Șc. gimn. „Gheorghe Corneliu” – loc V (prof. Costin Mihăiță).

Premierea câștigătorilor

Reprezentantul DJST Ilfov, prof. Constantin Fânaru, și prof. dr. Ioana Rădulescu, directorul liceului gazdă au împărțit cupe, medalii și diplome, premii oferite prin grija DJST.  Câștigătorii ediției, dar și toți sportivii elevi din acest an, participanți la „Mara­tonul fotbalului” Clinceni, au primit astfel confirmarea bunelor rezultate obț­inute și conturarea perspectivei performanțelor viitoare.

Oaspeți, gazde și organizatori

Prof. dr. Ioana Rădulescu: „Prin acest proiect ne prezentăm oferta educaţională a liceului, an de an. Aşteptăm ca elevii să se prezinte la probele de aptitudini, pentru admitere în clasa a IX-a. Mulţumim sincer DJST IF pentru sprijin și ocazia de a fi împreună, într-un parteneriat continuu”.

Prof. C-tin Fânaru: „Mulţumim tuturor pentru participare, pentru re­zultate şi vă aşteptăm la ediţiile viitoare. Întotdeauna condiţiile de joc au fost excelente. Competiţia e înscrisă în calendarul anual al DJST. De fiecare dată, vă oferim cu drag premiile meritate”.

Prof. Iuliana Mihai: „Noi, cei din 1 Decembrie, participăm în fiecare an la acest maraton. Sprijinim performanțele copiilor și liceul prin a trimite elevii noştri la această școală. Suntem bucuroşi că acum am obţinut locul II. Și nu ne oprim aici”.