Asociația Help Autism și ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată – au organizat recent, cel mai mare eveniment din Sud-Estul Europei, dedicat analizei aplicate a comportamentului și celor mai noi practici în terapia de recuperare a copilului cu autism. Aproximativ 500 de specialiști în terapie comportamentală aplicată, psihologi, medici, logopezi și părinți au fost prezenți la dezbaterile care au avut loc la București, la Universitatea Româno-Americană.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 403, ediția print

Patru lectori internaționali de prestigiu, din Irlanda, Italia, Marea Britanie și SUA și 44 de lectori români au prezentat 34 de lucrări în cadrul prelegerilor și workshop-urilor. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Printre cei prezenți s-au aflat și reprezentanți ai administrației centrale, decidenți în problematica și statutul copilului cu autism în România, Mihai Tomescu, consilier în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, dr. Ion Mihaela, reprezentant al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ramona Iocșa-Pora, președintele Comisiei de Deontologie și Disciplină, Colegiul Psihologilor din România, Cătălin Nedelcea, președintele Comisiei de Psihologie Clinică, Colegiul Psihologilor din România.

Platforma Eduaba, o inovație în sfera recuperării copiilor cu autism

Unul dintre momentele de larg interes public a fost prezentarea platformei Eduaba, dezvoltată de Asociația Help Autism în parteneriat cu ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată și Asociația New Odissey, cu sprijinul Fundației Vodafone. Platforma reprezintă o inovație în sfera recuperării copiilor cu autism, oferind posibilitatea unei conectări în timp real a echipei multidisciplinare implicate în terapia copiilor cu astfel de tulburări – medic, psiholog, asistent social, părinte și educator. Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism, a explicat cum s-a născut ideea platformei care va produce o schimbare fundamentală în procesul de recuperare a copiilor cu TSA. “Conceptul de Eduaba a fost o dorință a mea, încă de când băiețelul meu, Mălin, a fost diagnosticat și a început ședințele de terapie. Noi, ca părinți, ne-am dorit să înțelegem ce se întâmplă în camera de terapie și cum ne putem implica mai mult în procesul de recuperare a propriului copil. Aceasta este una dintre nevoile pe care Eduaba le acoperă, părinții vor avea posibilitatea de a urmări evoluția copilului, de la intrarea în terapie. Înregistrând toate datele, și instituțiile vor avea la îndemână informații centralizate despre numărul copiilor diagnosticați și, prin urmare, despre serviciile și fondurile care trebuie alocate pentru ei.” “Prin intermediul programului educațional pe care ATCA l-a derulat în ultimele șase luni, putem vorbi acum de rezultate validate care demonstrează că principiile analizei comportamentale aplicate, ABA, se pot aplica cu succes și pentru copiii tipici, ajutându-i să se integreze mai ușor la școală”, a spus Anca Dumitrescu, coordonatorul științific al Conferinței Internaționale ABA, Board Certified Behavior Analyst și primul specialist român acreditat internațional în terapia ABA.

Un centru pilot va colecta datele privind psihologii specializați în terapie comportamentală

Reprezentatul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Ion, a vorbit despre proiectul ministerului de creștere a nivelului de decontare a serviciilor psihologice pentru copiii cu autism. “Pentru că, la acest moment, nu avem date concrete despre numărul psihologilor care au competențe în furnizarea de servicii de terapie comportamentală, va fi creat un centru pilot, mai întâi în București, care să colecteze toate acestea. Acest centru va trebui să elibereze o dovadă a acestor competențe pentru ca noi să putem insera această condiție în actele normative. Ne dorim ca actul medical să fie de calitate și să obținem ce ne-am propus. Este vorba despre câteva luni în care acest centru va începe activitatea de centralizare a datelor reale, în baza cărora să putem stabili o strategie.” Ministerul Muncii și Justiției Sociale a promis măsuri care să rezolve atât problema furnizării de servicii sociale, cât și pe cea a integrării în învățământ a copiilor cu tulburare de spectru autist (TSA). Mihai Tomescu, consilierul ministrului Muncii pe zona de dizabilități a vorbit despre pachetul de măsuri pe care ministerul le propune pe mai multe paliere de necesități. “Pe zona educațională ne dorim foarte mult să susținem procesul de incluziune a copiilor cu dizabilități. Lucrăm pe măsuri care țin de normarea la clasă, de profesorul de sprijin și de adaptarea examenelor. Pe zona de debirocratizare, simplificăm procesul de evaluare, iar solicitarea de încadrare în grad de handicap se va putea face prin e-mail. Legat de protecția socială, vrem să extindem gradul de acoperire la nivel național. Sunt două direcții principale, finanțarea și îmbunătățirea reglementărilor în această privință”, a spus Mihai Tomescu.