@ Obiectivul primarului Adrian Budeanu: în 2020, toate străzile să fie asfaltate, cu trotuare, rigole și podețe

Lucrurile bune se întâmplă în comuna Clinceni zilnic. Ritmul susținut de muncă s-a păstrat și în cel de-al doilea an al actualului mandat al primarului Adrian Budeanu. Rezutatele se văd, chiar dacă nu este ușor, mai ales în privința finanțării sau a piedicilor care apar. Edilul, susținut și de echipa cu care lucrează pentru administrarea comunei, se străduiește să găsească permanent soluții și să-și înfăptuiască obiectivele. Planurile sunt îndrăznețe, dar realiste, așa cum este firesc într-o comună ce aparține unei țări europene.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 411, ediția print

Prioritatea numPrioritatea numărul unu este evident infrastructura, de a cărei realizare și modernizare depind confortul și siguranța cetățenilor. Îndeplinirea acestui deziderat va avea însă și o altă consecință firească: este vorba despre sporirea atractivității zonei, fapt ce se traduce prin creșterea șanselor de atragere a investitorilor care pot dezvolta proiecte foarte interesante și avantajoase pentru toată lumea, la numai doi pași de Capitală. Investițiile noi începute în ultimul an, dar și proiecte mai vechi, se derulează în  ritm alert, ducând spre maximum proporția realizărilor. Numărul locuitorilor care beneficiază de facilități firești, precum alimentarea cu apă, canalizare, alimentare cu gaze, iluminat stradal, asfaltare și activități sportive, divertisment, cultură sau educație, este tot mai mare. După cum ne spunea primarul Adrian Budeanu și în urmă cu un an, la ­ceas de bilanț, până în anul 2020, cu sprijinul echipei de la primărie, al Consiliului Local și al Consiliului Județean,  este convins că va reuși să finalizeze  lucrările de modernizare a străzilor, adică atât asfaltarea cât și alimentarea cu apă și canalizarea.

Alimentare cu apă și canalizare în Clinceni, Olteni și Călțuna

”Începând cu anul 2007, prin OG nr. 7, am executat canalizarea în zona centrală a comunei Clinceni cu stație de epurare pe râul Sabar. În proiectul respectiv, am făcut în jur de 10 km de canalizare. După aceea, începând cu anul 2008, am început un proiect în valoare de 13 milioane de euro, care a fost depus la Ministerul Mediului, pentru lucrări de alimentare cu apă și canalizare în comuna Clinceni. Proiectul respectiv a fost mutat, începând cu anul 2010, la Ministerul Dezvoltării, prin OG 28, iar de atunci, an de an, derulăm împreună acest proiect de alimentare cu apă și canalizare”, ne-a spus primarul comunei Clinceni, Adrian Budeanu. Acestea fiind spuse, prezentul înseamnă peste 50 de kilometri de rețele de alimentare cu apă și peste 50 de kilometri rețele de canalizare din proiectul respectiv. Tot în acest an, mai sunt de executat, prin finanțare obținută de la Ministerul Dezvoltării, un proiect de canalizare și alimentare cu apă în valoare de 3 milioane de lei, iar de decontat un proiect cu o valoare de 4 milioane de lei. Datorită acestor investiții se vor putea finaliza lucrările pentru tot ceea ce înseamnă alimentare cu apă și canalizare în zona Clinceni, Olteni, Călțuna.

Stația de pompare ape uzate va intra în funcțiune

”Săptămâna trecută am primit de la Ministerul Dezvoltării suma de  1,5 milioane de lei, bani cu care vor fi achiziționate pompele necesare pentru dotarea celor 18 SPA-uri din zona  Olteni și Călțuna. Din discuția avută cu constructorul, reiese că au fost comandate deja toate pompele necesare pentru stația de pompare ape uzate, astfel că, undeva în jurul datei de 1 octombrie, aceasta va fi pusă în funcțiune”, a spus edilul care a precizat că mai există un proiect, cu fonduri europene, cu operatorul general Apă Canal Ilfov și Consiliul Județean Ilfov, dar a fost blocat.

”În cadrul proiectului respectiv aveam și noi o stație de epurare la Clinceni, în zona Olteni. Dar  din cauza faptului că, potrivit informațiilor pe care le-am primit, proiectul este blocat, existând o acțiune în instanță, am ales varianta de a subtraversa râul Ciorogârla, cu pompele aferente, cu două stații de epurare ape uzate. Am subtraversat râul și am ajuns în zona Bragadiru, care are o stație de epurare ce poate prelua și  apele din Clinceni. Așadar, din cauza faptului că acel proiect se derulează foarte greu și eram convinși că realizarea stației de epurare va dura foarte mulți ani, am optat pentru varianta de a subtraversa râul și a ajunge în stația de epurare Bragadiru”, spune primarul. Apele reziduale vor veni din zona Olteni – Călțuna și din zona industrială. Iar dacă, în final, se deblochează și proiectul inițial, se poate schimba sensul pompelor, iar apele reziduale vor merge spre stația de epurare Clinceni, care urmează să fie construită în zona Colectorului nr 2.

Branșamente la sistemul de apă și canal pe DJ 401A

Primarul ne-a mai informat că în perioada următoare vor începe racordările și branșamentele la rețeaua de apă și canalizare, în prima fază pe DJ 401A. ”Este un proiect pe care îl derulăm greu, pentru faptul că a început la nivel de județ, în urmă cu cinci ani. Noi nu eram prinși deoarece aveam în derulare un proiect cu Ministerul Mediului. Între timp, localități noi au beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin operatorul regional, și au făcut lucrări de alimentare cu apă și canalizare, respectiv Ciorogârla, Domnești, Bragadiru, Cornetu. Noi am derulat acest proiect cu bani de la bugetul local și de la Ministerul Dezvoltării. Este o mare diferență între cele două proiecte și ar fi normal să beneficiem și noi de ajutor, precum celelalte primării amintite. Ar fi normal, în perioada următoare, ca atenția să se îndrepte către Clinceni, cu bani foarte mulți, deoarece noi nu am beneficiat de banii în anii precedenți”, a declarat edilul.

Asociere cu CJ Ilfov pentru asfaltare

El a subliniat că a discutat cu președintele Consiliului Județean Ilfov,  Marian Petrache, ca și comuna Clinceni să beneficieze de asociere, anul viitor, pentru un proiect de asfaltare în valoare de 16 milioane de lei. ”Acolo prindem toate străzile rămase neasfaltate din Clinceni, iar acesta va fi un sprijin important pentru noi. Întrucât este blocat proiectul pe fonduri europene  prin CJ Ilfov, va fi nevoie să găsim alte surse de finanțare. În acest sens, cu colaboratorii mei de la Primăria Clinceni am făcut o serie de demersuri la Consiliul Județean și Ministerul Dezvoltării pentru a atrage fonduri în satul Ordoreanu, având în vedere că acolo este o zonă care a avut mari probleme cu inundațiile”, potrivit lui Adrian Budeanu. Având în vedere situația creată în urma inundațiilor, primarul a menționat că va cere și sprijinul Ministerului Mediului.

Asfaltarea străzilor continuă

Așadar, atenția primăriei Clinceni este îndreptată nu doar spre realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, ci și spre tot ceea ce înseamnă modernizarea străzilor. Am aflat că, tot în această perioadă, împreună cu Ministerul Dezvoltării, primăria Clinceni derulează un proiect în valoare totală de 9,74 milioane de lei pentru asfaltarea străzilor. În proiectul  respectiv sunt prinse străzile Puțul Olteni, Ciocârliei și drumul de legătură Clinceni-Ordoreanu. Lungimea totală a traseului ce urmează a fi asfaltat este de 18 kilometri. ”Suntem în faza de licitație, am avut o primă fază, pe data de 3 iulie, la licitație au fost înscrise 7 firme și au rămas în competiție 5. Acum se face evaluarea. Licitația este organizată de SEAP și avem termen de verificare tehnică până la 30 iulie. Așadar, undeva în jurul datei de 1 septembrie ar trebui să știm  firma câștigătoare. Dacă nu apar contestații, am putea să începem lucrările chiar în toamna acestui an”, a mai anunțat primarul. Primăria Clinceni mai pregătește un proiect ce își propune asfaltarea, inclusiv amplasarea de trotuare și podețe pentru 16 km de străzi. Proiectul ar urma să se realizeze în asociere cu CJ Ilfov, pentru o parte din străzile vechi ale comunei Clinceni. ”Indicatorii sunt aprobați în Consiliul Local și ne gândim la două surse de finanțare, una prin Consiliul Județean Ilfov, iar a doua prin Ministerul Dezvoltării. Este luată în calcul și varianta unui împrumut bancar. Suntem în discuții cu mai multe bănci pentru un împrumut în valoare de 10 milioane de lei pentru asfaltare de străzi. Obiectivul nostru este ca în 2020 să fim cu toate străzile asfaltate în Clinceni, cu trotuare, cu rigole, podețe”, și-a reînnoit promisiunea edilul.

Arhivă nouă, conform necesităților comunei

Printre proiectele de actualitate ale primăriei se află și construcția sediului unei arhive. ”În 2007, la primăria veche, aveam o arhivă de 8 metri pătrați. După aceea, ne-am mutat în primăria nouă cu un spațiu care astăzi este supraaglomerat cu arhiva.  Am decis să realizăm o arhivă nouă, modernă, în vecinătatea primăriei. Aceasta va avea o suprafață de 160 metri pătrați și o înățime de 4,8 metri. Construcția este necesară, deoarece nu mai aveam unde să punem documentele, iar în spațiul disponibil în zona de subsol era umezeală”, a explicat primarul. El a adăugat că noua arhivă va fi dotată conform standardelor moderne, cu toate echipamentele necesare unei arhive, inclusv un sistem electronic de arhivare pentru scanarea tuturor documentelor.

Casă de căsătorii nouă și un Centru de Evidența Populației

Am mai aflat și că în zona Complexului Sportiv și a Casei de Cultură, urmează să fie  construită, începând cu data de 1 august, o clădire nou-nouță ce va adăposti Casa de Căsătorii și Centrul pentru Evidența Populației. Imobilul va avea o amprentă la sol de 243 metri pătrați și o suprafață totală de  490 metri pătrați. Realizarea este foarte importantă, deoarece până în prezent comuna nu avea centru de evidență a populației, iar de acum, prin realizarea acestui proiect, toate serviciile specifice vor fi aduse în Clinceni.

Cadastru general și PUG cu regim de înălțime P+6

Nu în ultimul rând, primarul Adrian Budeanu a vorbit, în contextul programului de cadastrare sistematică la nivel național, despre obiectivul comunei sale: ”Pentru cadastru general au început măsurătorile. Comuna Clinceni face parte din cele trei localități pilot, alături de 1 Decembrie și Copăceni, în care s-a început cadastrarea. Se derulează un proiect pe fonduri europene de către Oficiul de Cadastru, fiind începute măsurătorile în satul Ordoneanu. Într-un timp scurt, lucrările se vor muta și pe Clinceni. În acest context, se lucrează la modificarea și aprobarea Planului Urbanistic General (PUG) al comunei care,  pentru zona din Drumul Mare, tarlalele 10, 12, 14, 15, va permite schimbarea regimului de înălțime la  P+6, astfel încât investitorii să construiască spații de servicii, birouri în localitatea noastră. Și atunci sperăm că Clinceniul  va avea o mare dezvoltare, care trebuie să ne prindă cu întreaga infrastructură realizată, adică alimentare cu apă, canalizare și asfaltare de străzi”, a mai adăugat Adrian Budeanu.