O delegație ortodoxă română a răspuns invitației eurodeputatului Maria Grapini de a lua parte la dezbaterile prilejuite de Centenarul Marii Uniri și împlinirea a zece ani de activitate a Federației Filantropia. Astfel, zece preoți, manageri ai organizațiilor nonguvernamentale membre ale Federației Filantropia, au participat, în perioada 9-11 iulie, la Conferința „Rolul ortodoxiei în Europa și în România”, care a avut loc în Parlamentul European, de la Bruxelles.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 412, ediția print

Potrivit site-ului federatia-filantropia.ro, evenimentul dedicat românilor și ortodocșilor din întreaga Europă a reunit participanți ­precum: eurodeputați din Gre­cia, Cipru, România, repre­zentanți ai Ambasadei României în Bruxelles, Re­pre­zentanța Permanentă a României pe lângă instituțiile europene, Fe­derația Filantropia din România, reprezentantul Bisericii Ortodoxe la UE, reprezentantul Bisericii Ortodoxe din Cipru și ro­mâni care trăiesc în Belgia.

Obiectivul principal al conferinței l-a constituit nevoia unității și solidarității, cât și rolul Ortodoxiei în Europa și în România. În încheierea lucrărilor, eurodeputatul Maria Grapini a menționat: „Ce poate fi mai minunat decât să pui la un loc credința, ortodoxia și cultura, să comunici cu sufletul și să construiești punți între oameni și națiuni? Acesta trebuie să fie proiectul european și național!”. De asemenea, reprezentanții Federației Filantropia, din dorința de a pune bazele unor viitoare colaborări în domeniul social, în vederea dezvoltării și susținerii programelor sociale dezvoltate în România, au participat la diverse întâlniri de lucru cu reprezentanții Federației Băncilor de Alimente, cât și cu reprezentanții orga­nizației Eurodiaconia, de la Bruxelles. Participarea la această vizită de lucru a deschis noi oportunități de colaborare și perspective de a realiza proiecte, în viitorul apropiat, cu diverse instituții europene, informează sursa citată.

Foto: Federația Filantropia a Patriarhiei Române