AFIR anunță deschiderea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel național, în perioada 3 august 2018 – 31 ianuarie 2019.

Fondurile nerambursabile în valoare totală de 203 milioane de euro sunt asigurate prin submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole” din PNDR 2014 – 2020. Pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de procesare şi de comercializare sunt alocate 81,2 milioane de euro și 121,8 milioane de euro pentru crearea de noi unităţi de procesare.

Prin ­intermediul sM 4.2 solicitanții pot obține sprijin financiar nerambursabil de 50% din totalul cheltuielilor ­eligibile pentru ­IMM-uri și forme asociative și de 40% pentru alte între­prinderi. Sprijinul acor­dat nu va depăși 1.000.000 euro/proiect pentru IMM, 1.500.000 euro/proiect pentru alte întreprinderi sau 2.500.000 euro/proiect pentru forme asociative (cooperative și grupuri de producători). În cazul investițiilor care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant) finanțarea poate ajunge până la 2.500.000 euro/proiect.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.415