Sunteți pregătiți să întindeți o mână unui copil fără familie? Haideți sâmbătă, 29 septembrie, în Parcul IOR din Capitală să participați la Semimaratonul „Goana după sănătate – Alerg și ajut un copil”! Evenimentul organizat de Asociația Diaconia, Filiala Măgurele, împreună cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, vizează strângerea de fonduri necesare pentru finalizarea  Centrului socio – educațional „Sf. Muceniță Filofteia”, menit să  găzduiască 20 de copii orfani.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 420, ediția print 

Voluntarii Paraclisului CMN fac apel la implicarea în acest proiect a unui număr cât mai mare de persoane. Participarea se poate face numai după înscrierea în prealabil și completarea unui formular accesibil pe http://www.goanadupasanatate.ajutuncopil.ro/inscriere/. Data limită a înscrierii este 27 septembrie. „Am decis să ne implicăm în acest proiect care se adresează copiilor orfani, deoarece integrarea lor în așezământul socio–educațional „Sf. Filofteia” le-ar asigura un adăpost corespunzător, hrană, educaţie şi afecţiunea de care au atâta nevoie pentru a se dezvolta armonios”, a spus Dănuţ Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului CMN, citat de Basilica.ro. Potrivit părintelui Andrei Drăgan, parohul Parohiei Nefliu, din orașul Măgurele, la inițiativa căruia a luat ființă Asociația Diaconia și acest așe­ză­mânt social, imobilul este finisat la gri în exterior. S-au realizat compartimentările interioare, acoperișul, instalațiile de apă, canalizare, electrice, de alarmă și video și s-a montat tâmplăria termopan. “Prin intermediul semimaratonului caritabil «Goana după sănătate – Alerg și ajut un copil» sperăm să strângem bani pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare imobilului atât în exterior, cât şi în interior, şi să-l mobilăm corespunzător pentru a putea fi locuit cât mai repede de către micuţii locatari”, a declarat părintele Andrei Drăgan pentru Basilica.ro.

Cum s-a născut proiectul?

Aflat la a doua ediție, proiectul este, așadar, o inițiativă a părintelui Andrei Drăgan, paroh în Nefliu, Măgurele, care în anul 2014, a înfiat trei copii orfani. Ulterior, părintele a hotărât să înființeze un așezământ social destinat unui număr de 20 de copii fără familii. Cu ajutorul Consiliului Local Măgurele, părintele Andrei Drăgan a și demarat lucrările de construcție a așezământului. “Proiectul a atras atenția oamenilor de bine, proveniți din diverse medii, de la ­business-ul românesc și până la multinaționale, rezultând o echipă de proiect interdisciplinară, în măsură să susțină toate aspectele, de la cele legale și de autorizare, până la cele tehnice și financiare”, a mai spus părintele paroh, conform aceleiași surse.

Detalii suplimentare pentru participanți

Semimaratonul se va desfășura cu sprijinul Primăriei Sector 3, București, iar partea tehnică va fi asigurată de partenerii Ro Club Maraton, Elite Running și 42km.ro. La crosul “Goana după sănătate Alerg și ajut un copil”, pot participa atât adulții, cât și copiii și adolescenții. Cei care mai au întrebări privind înscrierea pot lua legătura cu organizatorii prin poșta electronică, la adresa de e-mail goanadupasanatate@ajutuncopil.ro sau direct la telefon 0734.174.322.