@ Comuna ilfoveană poate accesa mult mai ușor fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii @ Fermierii nu mai au motive să fie stresați în privința accesării subvențiilor de la APIA
Toate cele 8.162 de imobile care aparțin comunei 1 Decembrie au de acum acte de proprietate, deoarece suprafața totală de pământ a comunei, ce măsoară puțin peste 1.700 de hectare, a fost măsurată și înscrisă în evidențele de cadastru și carte funciară, în mod gratuit pentru cetățeni. Joi, 1 noiembrie, la sediul primăriei din 1 Decembrie, primii 20 de proprietari au fost invitați de primarul Gheorghe Petre, alături de prefectul județului Ilfov, Marius Cristian Ghincea, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov, Ruxandra Ghiba și alte oficalități ale județului, să intre în posesia primelor extrase de carte funciară. De acum, actul de proprietate este extrasul de carte funciară, a subliniat Ruxandra Ghiba importanța acestui document, subliniind că sunt primii cetățeni care vor culege roadele acestui proiect.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 427, ediția print
Lucrările de cadastrare, care au început în luna martie 2016, au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov.
Avantaje numeroase pentru comunitate
Oficialii ilfoveni spun că locuitorii comunei 1 Decembrie vor simți cât de curând avantajele Programului național de cadastru și carte funciară, atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate. Cetățenii nu au plătit nimic pentru măsurarea și intabularea proprietăților și știu de acum cu exactitate ce bunuri dețin și unde le sunt amplasate terenurile. Și, mai important, proprietarii vor beneficia în mod gratuit de dezbaterea succesiunilor și eliberarea certificatelor de moștenitor.
La nivel de comunitate, primăria va ști exact ce sumă trebuie să încaseze din taxe și impozite. Foarte important este însă faptul că autoritățile locale din comuna ilfoveană vor putea să se axeze pe implementarea proiectelor care vizează dezvoltarea infrastructurii de orice fel sau accesarea de fonduri europene.
Primarul comunei 1 Decembrie a ținut să mulțumească tuturor persoanelor și instituțiilor implicate în buna desfășurare a proiectului ce a permis cadastrarea sistematică a comunei. ”Poate cea mai importantă chestiune rezolvată, va fi sesizată abia la anul, când subvențiile vor fi acordate doar proprietăților cadastrate. Atunci vom conștientiza mai mulți importanța acestui proiect. În al doilea rând, proiectele noastre depuse pentru fonduri europene nu vor mai putea fi contestate sau respinse pentru că nu aveam carte funciară pe străzile sau pe domeniul public, acolo unde se vor desfășura lucrările. Mă bucur că am fost între primele localități, mulțumesc celor care ne-au propus, iar noi am acceptat să intrăm în acest proces. Mă bucur pentru cetățenii din localitate că vor fi beneficiarii acestui proiect și vom putea să fim în măsură să mișcăm puțin localitatea să se poată dezvolta, fără să uităm că au fost scutite sume importante de bani. A fost o muncă titanică, depusă de prestator și de oficiul de cadastru, iar noi am ajutat cu ce am putut. Vom face echipă în continuare pentru succesiuni”, a precizat primarul Gheorghe Petre.
Conform procedurii, în cazul succesiunilor nedezbătute, noile cărți funciare au fost deschise pe numele defuncților. Ulterior, ANCPI va finanța dezbaterea succesiunilor și eliberarea certificatelor de moștenitor. Totodată, reprezentanții ANCPI au explicat că eventualele greșeli vor fi remediate, fără costuri pentru proprietari.
Eventualele erori vor fi remediate
”Sunteți cea de a doua localitate din județul Ilfov care a finalizat lucrările de înregistrare sistematică. Este o performanță, iar beneficiile le veți vedea de aici încolo. Sigur că domnul primar nu va mai avea dificultăți în a accesa fonduri europene și proiectele nu vor mai sta în loc din cauza lipsei de înregistrare a proprietății. Cei care aveți terenuri agricole și luați subvenții de a APIA nu veți fi în pericolul de a nu mai primi acești bani. În mod inerent, poate vor fi și erori. Dacă sunt persoane care nu au reușit să vină la afișare, nu trebuie să se impacienteze, deoarece lucrarea este în garanție timp de un an și orice eroare va fi remediată. Avem o relație foarte bună cu domnul primar, cu întreaga echipă a primăriei și vom depăși orice neajuns. Urmează etapa moștenirilor, în care tot alături de echipa din primărie se vor face anexele 24 pentru persoane decedate și, tot pe banii pe care ANCPI îi are în rezervă, se vor dezbate succesiunile nedezbătute până în acest moment”, a precizat Ruxandra Ghiba, director al Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov.
În prezent, din totalul de 40 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Ilfov, două sunt cadastrate în proporție de sută la sută, respectiv Copăceni și 1 Decembrie. Alte șapte UAT-uri (Clinceni, Brănești, Măgurele, Mogoșoaia, Vidra, Ștefănești și Tunari) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, la nivel de UAT. În alte 20 de localități din județ sunt în derulare lucrări de cadastru general pe sectoare cadastrale.
O muncă de echipă
”Este o mare plăcere și o mare onoare să mă aflu astăzi aici, la 1 Decembrie. Poate că nu întâmplător, ne aflăm la 1 Decembrie, într-un an în care sărbătorim Centenarul și ar trebui ca toți să fim mai uniți. Iată că în localitatea dumneavoastră ați fost uniți și ați dat mâna cu toate instituțiile care au încercat să pună în aplicare o lege care aduce puțină lumină în județul nostru și în localitate. Este vorba despre cadastrul sistematic. M-am bucurat când am auzit că foarte multe localități au vrut să facă acest cadastru sistematic, pentru că așa, domnule primar, îmi luați și mie o povară de pe umeri, o povară care se numește ordinul prefectului. Mulți probabil ați așteptat acest document, care nu a venit. De acum, puteți să nu mai aveți nvoie de el. Cadastrul sistematic practic reprezintă actul dumneavoastră de proprietate. Cu atât mai mult, mă bucur că este și în an centenar. Minunea care s-a împlinit prin actul dumneavoastră nu ar fi fost posibilă fără munca colegilor, atât din primărie, OCPI Ilfov, ANCPI, cât și prestatorul. Dacă ne dăm mâna, putem să facem lucruri mari, lucruri care păreau imposibile, să vă luați acel act de proprietate pe care dumneavoastră îl meritați. Vă felicit că ne-ați lăsat să intrăm în curțile dumneavoastră, să vă măsurăm proprietatea. Poate că unii au fost sceptici la început. Iată că acum rezultatele se văd și vreau să vă mulțumesc că și dumneavoastră ați întins o mână pentru ca acest program să se realizeze”, a declarat prefectului de Ilfov, Marius Cristian Ghincea căruia, de altfel, directorul Ruxandra Ghiba i-a mulțumit pentru implicarea de care a dat dovadă în tot procesul.
Vicepreședintele ANCPI, Alexandru Lucian Feștilă, a precizat că este un moment important pentru 1 Decembrie pentru că s-au deschis toate cele 8.126 de cărți funciare. ”A fost o muncă în echipă. Țin să le mulțumesc colegilor mei de la OCPI Ilfov, autorităților locale, domnului prefect, domnului primar, tuturor cetățenilor, pentru încrederea acordată și, nu în utimul rând, prestatorului, pentru că execuția lucrărilor în comuna 1 Decembrie a durat relativ puțin, în termen de doi ani și jumătate din martie 2016. Chiar dacă noi, ca țară, ne-am apucat destul de târziu de făcut cadastru, iată că în acest moment suntem pe drumul cel bun, mergem din ce în ce mai repede. La finalul anului vom avea înregistrate gratuit pentru cetățeni circa un milion de imobile, din care 920.000 au fost înregistrate în ultimii trei ani. Dispunem de finanțare, avem bani de la Guvernul României, prin fondurile Agenției Naționale de Cadastru. Decontăm între 60 și 132 de lei per imobil și sperăm ca pe viitor tot mai mulți cetățeni să beneficieze de avantajele planului național de cadastru”, a precizat vicepreședintele ANCPI.
Cetățenii recunosc meritul acestui proiect
Primii proprietari invitați joi la evenimentul de înmânare a extraselor de carte functiară s-au arătat entuziasmați de finalizarea cadastrării, proiect pe care îl consideră benefic pentru toată lumea.
Gheorghe Mihalache ne-a spus: ”Nu se poate trăi, nu se poate avansa, nu se poate construi fără o hartă exactă a proprietarilor, proprietăților și suprafețelor. Sunt foarte mândru de primar, de autoritățile județului Ilfov și de autoritățile de cadastru că au ajuns la acest numitor comun pentru a face cadastru. E benefic comunei noastre și tuturor localităților. Am fost mulțumit și de maniera, înțelegerea și modul de abordare în relația cu cetățeanul. Până la ora actuală, nimic de reproșat”.