În ședința Guvernului din 28 decembrie 2022 a fost aprobată Hotărârea care va reglementa programul de susținere a producției de tomate în spații protejate în primăvara anului 2023. Cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar. Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023. Valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.633

Ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) este 14 iulie 2023 inclusiv.

Ca element de noutate, pentru simplificarea aplicării programului, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.