Era odată, undeva în sud-estul Europei o ţărişoară frumoasă, curată şi locuită de oameni paşnici şi muncitori, numită Românica. Toate mergeau bine spre perfect în această ţară: după un parcurs ca în puf, trenurile ajungeau la destinaţie cu două-trei secunde înainte de orarul de călătorie, o minunăţie de autostrăzi împânzeau întreg teritoriul ţării, preşedintele Băse ieşea în fiecare duminică în Piaţa Universităţii din capitala minunatei ţărişoare să bea o bere cu oamenii din popor şi să discute cu aceştia ce mai trebuie făcut într-o ţară deja perfectă astfel încât oamenii să fie, şi ei, perfect mulţumiţi, miniştrii refuzau să îşi mai ia salariile, pe care le donau la orfelinatele şi-aşa goale, bugetul dădea pe dinafară şi în fiecare an se returnau sute şi miliarde de euro pentru că în ţărişoara minunată nu mai era loc de investiţii. Şi când toate mergeau perfect în ţara perfectă, ca un fulger se abătu o veste ce cutremură întreg neamul: un deputat PDL din Galaţi a furat, a escrocat, a înşelat, a comis falsuri. Toate posturile de televiziune au început a relata pe larg evenimentul. Radiourile reluau la infinit ştirea-bombă, ziarele aveau prima pagină ocupată cu fotografia nefericitului deputat. De o sută de ani nu se mai furase şi nu se mai înşelase în ţărişoara minunată. Deputatul hoţ trebuia să plătească exemplar, cu capul. Însuşi Băse a dat declaraţii pe marginea nefericitului eveniment, înfierând cu mânie prezidenţială faptele infamului care cutezase să sugă sângele poporului, cerând o pedeapsă exemplară pentru ciocoi, al singurului ciocoi din ţărişoara minunată. Gardienii deja îşi frecau mâinile de bucurie: se plictisiseră să tot joace table la infinit în lipsa muşteriilor, astfel că i-au pregătit celula rezidenţială, au pus aşternuturi noi-nouţe care miroseau frumos a lavandă,au schimbat până şi capacul de la budă cu unul nou-nouţ, decorat şi cu o învelitoare de catifea roşie. Şi când toate păreau gata pregătite, deputatul-hoţ mai comite una şi fuge tiptil din ţărişoara minunată. Şi nu oriunde, ci întâi în Congo, unde un prieten din opoziţie, Bombo, îi spusese cu ani în urmă că se poate trăi civilizat. Dar Congo nu se putea compara cu ţărişoara minunată, aşa că după ce mai făcu o încercare în Kenya, deputatul – fugar a decis că tot acasă este cel mai bine, la Românica. De bucurie oamenii aproape că îl iertaseră: procurorii l-au aşteptat cu flori încă de la aeroportul din Amsterdam, judecătorii îl rugau zâmbitori să le povestească tărăşenia, iar Băse îşi freca mâinile fericit că până şi singurul escroc al neamului nu rezistase departe de Românica lui. Aşa că depoziţia prin care deputatul-escroc-fugar-repatriat declara că totul a fost comis pe fondul unui moment de inconştienţă a fost primită ca un semn de normalitate într-o ţărişoară unde nimeni nu mai fura nimic de sute de ani.
