Carenţele vitaminice cu care ai ieșit din iarnă, soarele cu razele lui tot mai calde și mai luminoase, variaţiile bruște de temperatură pot cauza dureri de cap, oboseală, tuse, respiraţie îngreunată, strănut, dureri de stomac etc. Mirela Miertoiu, medic specialist medicină generală îţi oferă cele mai ieftine și la îndemână leacuri pentru bolile de sezon.
Răceala
Dureri în gât, tuse, strănut și secreţii nazale? E clar, te pândește o răceală care te-ar putea ţine în repaus câteva zile. Nu și dacă intervii la timp. Te ajută ceaiul cald de ceapă preparat din două cepe întregi cu coajă cu tot, bine spălate și lăsate la fiert 15 minute în 300 ml de apă. Îţi ameliorează tusea și durerile de gât. “E bine să consumi multe lichide, în special ceai de cătină, compoturi și supe călduţe. Nu omite siropul de echinaceea și suplimentele de vitamina C”, spune dr. Mirela Miertoiu.
Bronșita
Bronșita se manifestă prin tuse și expectoraţie, simptome ce pot fi ameliorate cu tratament natural. “Încă de la primele simptome ale bolii, dimineaţa poţi lua câte o jumătate de linguriţă de ceapă crudă. Ea conţine un antibio­tic natural – acilina, care combate germenii patogeni, lichefiază secreţiile și te ajută să expectorezi. Poţi face și o infuzie din 50 gr de frunze proaspete de spanac și 250 ml apă, îndulcit cu miere”, adaugă dr. Mirela Miertoiu.
Astmul
Crizele de respiraţie îngreunată însoţită de senzaţia de asfixiere pot fi decanșate de polenul florilor de primăvară, praful din casă sau de pe stradă, sinuzită, efort fizic mai mare decât în iarnă ș.a.m.d. Taie o căpăţână de usturoi în fâșii fine și lasă-le la ma­cerat 15 zile în trei l de ţuică de ţară.
Agită zilnic tinctura, iar după tot acest timp, filtreaz-o printr-un tifon. În cazul unei crize, ia un cub de zahăr, înmoaie-l în acest preparat și ţine bucata de zahăr sub limbă până se topește complet. Pentru degajarea bronhiilor poţi face inhalaţii cu frunze de mentă. Pune un pumn de plantă într-un vas adânc, toarnă peste ea apă clocotită apoi inspiră și expiră în vaporii fierbinţi. Dacă vrei poţi să adaugi și trei-patru picături de ulei esenţial de mentă. 
Anemia
Apare ca urmare a scăderii globulelor roșii din sânge sau a hemoglobinei, substanţei care dă culoarea roșie sângelui. Ea îţi provoacă tulburările de vedere, insomnia, ameţelile, palpitaţiile și scăderea tensiunii arteriale. “Foarte eficientă în cazul anemiei e ștevia de grădină. Se poate consuma în mâncăruri gătite, ciorbe, salate simple sau în combinaţie cu alte legume, decocturi din rădăcină”, mai spune dr. Mirela Miertoiu. Decoc­tul îl poţi obţine dintr-o linguriţă de rădăcină de plantă lăsat la fiert în­tr-o cană cu apă timp de 5 minute.  
Ulcerul gastric
Durerile de stomac, arsurile, stările de vomă și greaţă care îţi creează disconfort le poţi ameliora cu suc de orz verde – câte 50 mililitri de trei ori pe zi, cură internă cu argilă, ceaiuri din 20 gr de gălbenele, 20 gr de troscot, 20 gr de tătăneasă, 10 gr de roiniţă. Amestecă o linguriţă cu vârf din fie­care plantă cu 250 ml de apă clocotită, lasă la infuzat cinci minute, strecoară și bea câte trei căni pe zi, îndulcit cu miere.
“Atenţie, însă! Toate aceste remedii trebuie să vină în completarea tratamentului medicamentos recomandat de un specia­list în urma ­unui consult!”, completează medicul.