Sectorul creşterii porcinelor va beneficia de fonduri pentru bunăstare, iar nivelul maxim al sprijinului acordat tinerilor fermieri a crescut de la 25.000 de euro la 40.000 euro, asta după ce Comisia Europeană a aprobat cea de-a şaptea modificare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Prin această modificare s-a urmărit, în principal, îndeplinirea obiectivului de creştere a absorbţiei fondurilor alocate României din fonduri europene în perioada 2007-2013”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Una dintre cele mai importante modificări vizează introducerea măsurii “Bunăstarea animalelor” pentru sectorul porcine.
În acelaşi timp, nivelul maxim al sprijinului acordat tinerilor fermieri a crescut de la 25.000 de euro la 40.000 euro, iar nivelul minim de formare profesională pentru accesarea măsurii a fost modificat.
În cazul măsurii modernizării exploataţiilor agricole, modificările vizează prelungirea datei la care standardele privind nitraţii şi laptele crud devin obligatorii, precum şi a datei la care se încheie perioada de graţie pentru cele două standarde. De asemenea, se sectorul bovine pentru carne va fi considerat prioritar, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect din sectorul vegetal va fi de un milion de euro.
Pentru măsura “Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, modificările vizează prelungirea datei la care se încheie perioada de graţie pentru standardele rămase în vigoare. Totodată, au fost prioritizate micro-întreprinderile pentru sacrificare şi procesare carne precum şi cele pentru colectare şi procesare lapte, fiind introdusă şi o plafonare a valorii maxime eligibile a proiectelor pentru acest tip de investiţii.
La măsura care vizează sprijinul pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi, ajutorul a crescut de la 70% la 85% pentru investiţiile în sectorul producţiei non-agricole. În ceea ce priveşte măsura “Încurajarea activităţilor turistice”, sprijinul a fost majorat de la 70% la 85% pentru investiţiile în agro-turism, precum şi plafonul maxim pentru investiţiile în domeniu, de la 70.000 euro la 100.000 euro pentru un proiect.
Alte modificări aduse Programului Naţional de Dezvoltare Rurală vizează introducerea de noi pachete în cadrul măsurii “Plăţi de agro-mediu”, cât şi modificări în procesul de selecţie a proiectelor.
Fondurile alocate pentru România prin PNDR în perioada 2007-2013 sunt de 10,09 miliarde de euro, dintre care 8 miliarde de euro bani europeni. (C.F.)