În numărul trecut sub titlul „M-am lepădat de Satana!” relatam despre aşa-zisul divorţ dintre Ion Stoica (încă) primarul de Buftea şi vicele său, Radu Titus Marinescu, pesedistul care astăzi se vrea mai curat ca lacrima, deşi patru ani a stat în umbra primarului şi i-a susţinut fiecare aberaţie, împreună cu echipa sa de consilieri locali. La această oră, Marinescu are nevoie de o imagine proaspătă, departe de cea a tovarăşului alături de care a condus Buftea, dar din nefericire pentru domnia sa, o imagine nu se construieşte în două luni.
Să ne întoarcem în anul 2010. Mânat de o grandomanie fără margini şi susţinut aproape orbeşte de un consliu local aservit şi cumpărat, Stoica a dorit să achiziţioneze falimentarul Domeniu Stirbey. În şedinţa ordinară a consiliului local Buftea, care a avut loc la data de 30 noiembrie 2010, după o expunere sumară de motive, Stoica a declarat că pentru Buftea, cumpărarea Domeniului Stirbey este o oportunitate fără precedent.
Măria Sa dorea castel, Măria Sa avea nevoie de un loc unde să-şi întâmpine oaspeţii care se perindau la Curtea din Buftea, în căutarea unui primar al lor, Măria Sa avea nevoie de fast pentru Stoicalioane, Măria Sa dorea să-şi vadă consoarta şefă peste ceva adevărat, nu simulacrul ăla de SPA din curtea casei proprii, Măria Sa avea nevoie atât de bunăvoinţa celor care încercau să se descotorosească de falimentara afacere Stirbey, cât şi de comisionul deloc de neglijat pe care l-ar fi primit dacă primăria Buftea cumpăra Domeniile.
Nu este greu să visezi, greu este să pui în practică. Şi aici intervine Radu Titus Marinescu, care alături de echipa sa de contabili şi experţi financiari (CECCAR e la mâna sa, peste drum de primărie), a întocmit un calcul financiar şi un fel de studiu de oportunitate. Mai mult, Marinescu, în aceeaşi şedinţă de consiliu, convins fiind de Stoica, a înaintat ideea că un simplu credit nu ar fi fost suficient şi că oportună ar fi deschiderea unei linii de credit. Adică un fel de robinet deschis, unde controlul să fie la Stoica şi poate două-trei picături ar fi ajuns şi la Marinescu.
Nimeni nu a pus în discuţie că cele 10 milioane de Euro cât costa la acea vreme afacerea, la care se mai adăugau şi oareşce datorii pe la bugetul de stat, pe la Electrica, pe la gaze, pe la taxe şi impozite, cam cât să ridice valoarea întregii investiţii pe la 12-14 milioane de Euro, ar fi fost, până la urmă plătite de către contribuabilul buftean. Că datoriile făcute de primărie sunt plătite de cetăţeni. Că bufteanul ar fi fost și sărac şi fudul, iar Neluţu ar fi avut castel, în timp ce Marinescu avea unde să-şi ia prânzul zilnic fără să mai plătească.
Pentru a ameţi de tot un consiliu local gata ameţit din naştere, la care se mai adăuga şi faptul că mai toţi se grăbeau la sărbătorirea câte unui Andrei, parte fiind deja gata aghezmuiţi, echipa Stoica-Marinescu a introdus ca motivaţie suplimentară la crearea liniei de credit, canalizarea, infrastructura oraşului şi alte „investiţii presante”. Ba mai mult, s-a încercat grăbirea deciziei, motivaţia fiind că documentaţia trebuia depusă până la data de 10 decembrie 2011, adică în vreo două săptămâni.
Încă nu apăruse RAJA Constanţa şi posibilitatea ca aceştia să investească, aşadar primăria avea cărţile în mână. Este inutil de adăugat că nici lui Marinescu şi cu atât mai puţin lui Stoica, nu le trecuse, măcar pentru o secundă, prin cap, că există fonduri europene, că există credite nerambursabile, că Uninunea Europeană sprijină investiţiile în infrastructură. Ei doreau Stirbeyul! Canalizarea şi celelalte investiţii erau de fapt poveşti.
Norocul buftenilor a fost că încă nu cursese suficient whisky pe la consilieri. A fost însă ultima şedinţă de consiliu local care a avut loc pe nepregătite. De atunci, toate şedinţele au fost precedate de şedinţe închise, unde fiecare mamă şi-a pregătit puii separat: Marinescu în biroul său cu cei patru consilieri, Stoica dincolo, cu celalţi şase. Asemenea debandadă nu se mai putea tolera!
Iată aşadar la ce este bun un vice expert contabil şi la ce foloseşe un cap luminat: pentru a susţine aberaţiile unui coate-goale ajuns la conducerea oraşului printr-un concurs nefericit de întâmplări. Şi iată cine este cel care doreşte astăzi să se „dezică de Satana”, unul care l-a susţinut mereu din umbră şi ziua a motivat legal ce visa Stoica noaptea. Parcă capătă totul un sens. Pleacă Neluţu şi vine Răducu, adică scăpăm de dracu’ şi dăm de frac’su? Un frate un pic mai şcolit, un pic mai spălat, cu o echipă prezumtiv mai pregătită? Dăm un habarnist care a dat cu banii publici în stânga şi în dreapta pentru a aduce la cârmă unul care să ştie să o facă legal şi atât de alambicat încât să pară şi normal? Se duc cei şase consilieri locai PRM care au fost vioara întâi ai lui Stoica, pentru a aduce în banca întâi vreo şase consilieri proaspeţi precum fructele confiate? Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie, care va îngropa Buftea definitiv. (C.G.)
