Mircea Minea, un primar de 7 stele!

În perioada 31 martie – 2 aprilie a avut loc, în Poiana Brașov, Hotel ”Piatra Mare”, Gala ”Cunoaşterea atribuţiilor, recunoaşterea meritelor”, organizată de Asociația Comunelor din România (A.Co.R), în cadrul căreia s-au conferit titluri, trofee şi diplome de excelenţă primarilor ”de 8, 7, 6, 5 și 4 stele”, care au atras în mod deosebit atenţia, prin activitatea lor în administrația publică locală.

Anul acesta, A.Co.R, în cadrul reuniunii menţionate, a atribuit ”Diploma de Excelenţă” pentru ”Primar de 7 stele” și edilului comunei Chiajna, Mircea Minea, invitat la eveniment.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 647, ediția print

Asociaţia Comunelor din România (A.Co.R), înfiinţată în 1997 ca o asociaţie de colectivităţi locale, are ca membri comunele din România, este din 2006 membru cu drepturi depline în Comitetul Comunelor şi Regiunilor din Europa (CCRE/CENR), din 2005 este reprezentată în cadrul Comitetului Regiunilor, iar din anul 2009 este membră a reţelei asociaţiilor şi autorităţilor locale din Eud-Estul Europei (NALAS).

Analizarea problemelor cu care se confruntă comunele din România

Fiecare an de mandat al primarilor ale căror merite au fost recunoscute de A.Co.R. la această gală a primit câte o stea din partea asociației. Au fost premiați, astfel, 18 edili de ”4 stele”, 24 de primari de comune, aflați la cel de-al 5-lea mandat, 12 primari de ”6 stele”, 8 de ”7 stele” – printre care, așa cum arătam la începutul articolului, Mircea Minea și 9 primari aflați la cel de-al 8-lea mandat.

Participanții la gală au avut în cadrul întâlnirii un program intens, mai ales datorită multitudinii chestiunilor discutate. Astfel, unul dintre primele puncte luate în dezbatere a fost fenomenul turismului la cursurile de pregătire profesională la care participă funcționarii publici.

Cât privește imple­mentarea Strategiei Na­țio­nale Anticorupție, ra­­portat la jaloanele impuse prin PNRR, un alt subiect fierbinte, conf. univ. dr. Mihail-Petrică Marcoci a trecut în revistă toate aspectele importante subliniind că, din păcate, și aici se întâmplă lucruri nu tocmai bune, majoritatea fiind generate de lipsa personalului calificat, dar și de apariția așa-zișilor „consultanți” fără experiență și fără seriozitate!

Cam la fel se petrec lucrurile și cu privire la GDPR, unde persistă confuzia între rigorile la care trebuie să se alinieze mediul privat și ce trebuie să facă sectorul public.

Foarte interesantă a fost expunerea legată de viitorul digitalizării, discuțiile au punctat „bubele” care împiedică digitalizarea în administrație, cu precădere comunele – de la „captivitatea” în care se complac multe administrații locale în relația cu furnizorii de programe, internet, servicii web și tehnică și până la cum se pot gestiona mai eficient fondurile destinate acestor servicii și produse.

A.Co.R. a fost înfiinţată în anul 1997, ca o asociaţie de autorităţi locale, având ca membri comunele din România. Asociaţia Comunelor din România a fost declarată ca fiind de utilitate publică prin HG 156 din 13 februarie 2008, valorile acesteia fiind structurate sub forma unui acrostih – ”Aproape de oameni şi împreună cu oamenii la rezolvarea treburilor publice locale; Capacitatea de dezvoltare a unui parteneriat durabil cu celelalte structuri asociative ale administraţiei publice locale în vederea promovării a ceea ce ne este comun, fără să renunţăm la ceea ce ne diferenţiază, astfel încât să atingem standardele de dezvoltare impuse de integrarea europeană; Oferirea posibilităţii pentru fiecare comună din cadrul asociaţiei noastre de a-şi construi şi afirma identitatea locală în spaţiul naţional, european şi nu numai și Responsabilitatea şi unitatea în diversitate, chezăşia succesului nostru”.

”Am fost deosebit de onorat să fiu premiat cu trofeul și diploma de excelență <<Primar de 7 stele>>. Distincția mi-a fost înmânată de însuși președintele A.Co.R., Emil Drăghici și a venit ca un semn de înaltă apreciere față de activitatea mea, ținând cont ca am fost ales de cetățenii din ­Chiajna în funcția de primar, pentru al șaptelea mandat consecutiv. Vreau să-i mulțumesc încă o dată președintelui Emil Drăghici și conducerii A.Co.R. pentru onoranta distincție și vreau să vă mulțumesc în mod special dumneavoastră, locuitorilor comunei Chiajna, pentru încrederea avută în mine, pentru votul acordat în toate cele șapte mandate, fără de care eu nu aș fi reușit să mă aflu, astăzi, pe această poziție. Timpul a demonstrat că împreună putem transforma ideile în lucruri reale!”, a transmis Mircea Minea.