⬤ CJ Ilfov a preluat în administrare sectoarele de drum Rromi, Troiței și Zlătarilor, din Vidra
Vidra, satul Sintești, trei drumuri parțial pietruite aflate în domeniul public al comunei – Rromi, Troiței și Zlătarilor – au fost preluate recent, după ce s-a reușit cadastrarea lor, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, în administrarea Consiliului Județean Ilfov, pentru executarea lucrărilor de asfaltare, ”celelalte activități rămânând în sarcina proprietarului”.
Datele de identificare ale sectoarelor de drum care vor intra în modernizare arată că este vorba despre 787 ml, pe Str. Rromi, 250 ml în cazul Str. Troiței și 219 ml pentru Str. Zlătarilor. Acestor drumuri li s-au atribuit numere cadastrale și s-au înființat pentru ele cărți funciare, iar primarul comunei Vidra, Tudor Marian, a precizat că nu fac obiectul nici unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești.
Rromii din zona care va intra în reabilitare, prin asfaltarea străzilor, sunt mulțumiți de decizie și spun că nu mai puteau suporta noroiul care se forma pe străzile doar parțial pietruite. ”Era nenorocire, copiii mergeau la școală cu pungi în picioare, era mocirlă când ploua. La stradă ne schimbam pungile cu pantofii. Nici salvarea nu reușea să intre aici”, ne-a povestit Masio Stănescu, locuitor. La fel, Mihai Mihai a completat că locuitorii din perimetrul celor trei străzi vor ca civilizația să ajungă și la ei. ”Să bage apă, să ne pună tomberoane de gunoi, să tragă și la noi gaze – că sunt trase până la români, dar la noi s-au oprit”, a afirmat acesta.
Reamintim că, în comuna Vidra s-a finalizat cadastrarea sistematică, iar la mijlocul lunii februarie 2023, au fost trimise în comună, pentru a fi distribuite cetățenilor, 18.547 de titluri de proprietate.
Acum, situația proprietăților este foarte clară. ”A fost o decizie foarte bună pe care am luat-o în 2017 – aceea de a realiza cadastru sistematic. Am folosit bani de la bugetul local, iar acum recuperăm aceste sume. Și, având cadastrate, spre exemplu, străzile, putem beneficia de sprijinul CJ Ilfov. De altfel, s-a și votat în ședință de Consiliu Județean, preluarea din domeniul public al UAT Vidra, în administrarea CJI, a unor sectoare de drum din localitatea noastră, pentru executarea unor lucrări de asfaltare. Este vorba despre străzile Rromi, Troiței și Zlătarilor, parțial pietruite acum”, declara recent primarul comunei Vidra, Marian Tudor.
Iar Olivia-Ana Ciobanu-Oprescu, arhitectul-șef al județului Ilfov, spunea că ”dinamica dezvoltării urbanistice din Ilfov este foarte mare, iar cadastrul sistematic este un proces important care ne ajută în susținerea eforturilor noastre în beneficiul cetățenilor, întrucât prin acesta se creează premisele rezolvării unor situații cu impact pe termen lung asupra comunității. În cadrul acestuia, se înregistrează informații detaliate despre proprietățile imobiliare și se atribuie fiecăreia o identificare unică, permițându-ne să luăm decizii informate cu privire la utilizarea terenurilor, la planificarea zonei și la implementarea proiectelor de dezvoltare, inclusiv rețele edilitare – canalizare, apă, asfaltări de străzi – prin atragerea fondurilor europene și, nu în ultimul rând, să stabilim o strategie urbanistică”.