Dacă o întrebi cu ce se ocupă, este consilierul primarului Ion Stoica şi are în spate o activitate îndelungată în aparatul de stat, unde zice-se că a lucrat şi pe la Pre-fectura Ilfov. Asta înseamnă că „doamna” Ioana Popa este funcţionar public. Şi cum funcţionar public eşti 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, până când te retragi din aparatul de stat şi din funcţia ocupată, iată cum doamna Ioana încalcă, în văzul tuturor, legile din ţara asta, cu acordul şi la îndemnul şefului ei direct, Ion Stoica. Aşa şef, aşa subalterni! Pentru cei care nu ştiu, funcţionarilor publici li se interzice prin lege să aibă orice apartenenţă politică, să desfăşoare activităţi politice, să iniţieze şi să participe la campanii electorale, şi credem noi, cu atât mai mult, li se interzice să distribuie gunoaie electorale.
Dorel Limbutu’
În Berceni am întâlnit și alegători fericiți pe lângă vidanjă
Noroc cu afișu’ că era să dau în stâlp
Promisiuni de un mandat: întotdeauna voi vota doar cu tine, draga mea!