@ Lucrările de construire, înfrumusețare și modernizare a lăcașului de cult din cartierul Studio au luat sfârșit

@ Preoții slujitori au oficiat primul hram în lăcașul de cult înzestrat complet

@ Primarul Gheorghe Pistol s-a rugat alături de enoriași pentru sănătatea celor dragi, pace și liniște în țară și între popoare

Deși a fost ridicată de puțină vreme, biserica din cartierul Studio al orașului Buftea este deja o adevărată bijuterie arhitecturală și spirituală. Sâmbătă, în ziua hramului Preacuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și a localității Buftea, sute de credincioși, împreună cu primarul Gheorghe Pistol, au asistat la rânduielile bisericești săvârșite de preoți în lăcașul de cult înveșmântat într-o haină luminoasă și sfințitoare.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 674

Chiar dacă și-a deschis porțile pentru credincioși de numai cinci ani, biserica micului cartier buftean este scară la Cer pentru numeroșii localnici însetați de credință care vin să vadă frumusețile netrecătoare ale Împărăției Cerurilor prin icoanele sale superbe, fascinante. Plină de strălucire, sâmbătă, 14 octombrie, cu prilejul marelui praznic, sute de localnici ale căror inimi bat necontenit pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva au mers la biserica din cartierul Studio ca să-i aducă o cinstire deosebită. Evlavioșii ­s-au rugat la racla cu cinstitul veșmânt care a îmbrăcat trupul Preacuvioasei și care are puteri miraculoase, i-au adus mulțumire și o cinstire aparte. Printr-o slujbă de înaltă frumusețe duhovnicească, preoții slujitori au făcut din hramul sfintei ocrotitoare a orașului Buftea, o sărbătoare cum alta nu-i. Cu bunăvoința primarului Gheorghe Pistol și a membrilor Consiliului Local, biserica și-a primit credincioșii, la hram, în haine noi. De altfel, a fost primul praznic  săvârșit în biserica înzestrată complet. Practic, odată cu tapetarea cu granit a Altarului și a exteriorului bisericii s-au încheiat toate lucrările la lăcașul de cult.

Ca în fiecare an, părintele paroh Daniel Marcu și-a tratat credincioșii cu dragoste deplină și povețe care le-au deschis larg ușile inimilor. ”La mulți ani tuturor celor care locuiesc în cartierul nostru! Din anul 1997, de când bisericuța mică s-a sfințit, de atunci, maica noastră Parascheva ne ocrotește cu aripile sale protectoare și duce către Bunul Dumnezeu rugăciunile noastre și mijlocește pentru noi în fața tronului Mântuitorului Iisus Hristos. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit ca și în acest an să ne bucurăm duhovnicește împreună. Se pare că, de la an la an suntem din ce în ce mai mulți pentru că și biserica noastră a prins contur și, ușor, ușor, a început să fie desăvârșită. Anul acesta, la hramul Sfintei Teodora de la Sihla, promiteam că la următorul hram îmbrăcăm lăcașul de cult cu granit și, iată, cu bunăvoința domnului primar Gheorghe Pistol, care s-a ținut de cuvânt, din nou, ca prin minune, granitul a fost pus. Nădăjduim ca și în continuare să colaborăm foarte bine, dar pentru aceasta trebuie să ne rugăm și noi împreună pentru sănătatea celor care ne ajută și ­să-i pomenim împreună cu familiile lor în rugăciunile noastre. Să ne bucurăm sufletește și duhovnicește astăzi! Să fie prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi, să ne întărim în credință și să-I cerem Bunului Dumnezeu doar ceea ce ne este de folos și El ne va dărui exact ceea ne trebuie. Să nu-I cerem mai mult pentru că Bunul Dumnezeu nu ne va da niciodată mai mult de cât putem să ducem. Fiecare este cu Crucea lui, precum Maica noastră Parascheva, să o luăm, să ne lepădăm de sine, adică să ne smerim sufletește și trupește și să-L urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Unde? În Biserica Sa”, a spus părintele Daniel Marcu, parohul bisericii din cartierul Studio.

Prin generozitatea primarului Gheorghe Pistol, credincioșii au plecat acasă cu câte o icoană a Preacuvioasei Parascheva, sfințită de preoții slujitori spre binecuvântare și ocrotire. Dar, nu înainte din a se bucura cu toții la Agapa Frățească organizată în curtea bisericii, tot prin mărinimia edilului.

Racla cu veșmântul făcător de minuni al Cuvioasei Parascheva a fost scoasă din biserică și așezată la loc de cinste, spre închinarea rugătorilor, într-un foișor amenajat special în curtea lăcașului de cult. Recunoscut pentru dragostea față de biserică, primarul Gheorghe Pistol s-a aflat în fruntea credincioșilor. Fiind cel care a transformat lăcașul sfânt într-un colț de Rai care unește omul cu Dumnezeu, a îndemnat oamenii la sporirea în credință. ”Astăzi, în zi de mare sărbătoare pentru poporul român, când o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, m-am alăturat și eu enoriașilor de la Buftea pentru a ne îndrepta spre sărbătoarea hramului din cartierul Studio unde, practic, inaugurăm o biserică nou construită. Locuitorii orașului Buftea o iubesc pe Sfânta Parascheva pentru că știu că mijlocește în fața Domnului rugăciunile lor. O rugăm pe Sfânta Parascheva să ne călăuzească pașii spre mântuire, să ne dea tărie în credință, să ne ocrotească în aceste vremuri de grea încercare nu numai pentru poporul român, ci și pentru alte popoare și să nu ne pierdem speranța pentru că, atunci când avem credință în suflet putem să depășim orice greutate”, a transmis Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.