Elevii au trimis bunicilor peste 180 de scrisori cu gânduri frumoase și unice

Proiectul “Dăruiește un gând”, care a avut startul pe 1 octombrie 2023, în cadrul Parohiei Grecii de Sus, păstorită de părintele paroh profesor dr. Daniel Cergan din comuna Grădiștea, demarat în contextul Anului Omagial al Pastorației Persoanelor Vârstnice, a ajuns la final și a înregistrat un succes mai mare decât s-au așteptat organizatorii. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 675, ediția print

Au fost trimise la parohie peste 180 de scrisori adresate bunicilor, scrise de elevi din mai multe localități și județe (Ilfov, București, Prahova, Ialomița, Suceava). Datorită numărului mare de scrisori, premierea s-a făcut pe cicluri de învățământ (primar, gimnazial și liceal). Duminică, după Sfânta Liturghie, alături de prof. Daniela Constantin, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Grădiștea și de alte cadre didactice, au fost acordate premii (iconițe, cărți de rugăciune, pixuri și agende) celor mai bune scrisori. 

”Comisia de jurizare a fost prezidată de prof. univ. dr. Rodica Zane de la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, iar din comisie au făcut parte inspector școlar Maria Gridan – ISJ Ilfov și inspector școlar Vasile Bogus – ISJ Ilfov, cărora dorim să le mulțumim pentru răbdarea și dedicarea de care au dat dovadă. Premiile au ajuns la toate școlile participante și pe această cale dorim să le mulțumim profesorilor coordonatori care s-au implicat la clase alături de elevi în acest frumos proiect. Putem spune că avem și un motto al evenimentului ”Cu pași mici către un proiect mare”, deoarece acest proiect s-a transformat într-unul de nivel național, și sperăm ca acest proiect să se desfășoare în fiecare an, iar anul 2023 să fie considerat anul primei ediții a acestui frumos proiect. Inocența copiilor și dăruirea dascălilor au făcut ca evenimentul să fie încărcat de emoție. Bunicii sunt și vor rămâne mereu in inimile noastre”, ne-a declarat părintele paroh prof. dr. Daniel Cergan.

”Mulțumim Primăriei Comunei Grădiștea, domnului primar Toma Mihail și Consiliului Județean Ilfov pentru susținere și colaborare”, a adăugat Marius Gheorghe, cântăreț bisericesc și colaborator al părintelui paroh prof. dr. Daniel Cergan. Reamintim că Proiectul intitulat „Dăruiește un gând” a fost lansat cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice – 1 octombrie 2023 și a Zilei Mondiale a Educației-5 octombrie 2023. Au fost invitați elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, care, prin intermediul scrisului, doreau să împărtășească bunicilor prin scrisori, câteva gânduri frumoase și unice care izvorăsc din sufletul lor.  Cele mai impresionante scrisori ale elevilor sunt evidențiate și publicate pe Pagina Oficială de Facebook a Parohiei Sfânta Treime-Grecii de Sus, până la sfârșitul lunii octombrie. Toți cei înscriși în cadrul acestui proiect (elevi și coordonatori) au primit Diplome de participare.