Comunicarea este un aspect central al vieții noastre și joacă un rol esențial în toate aspectele acesteia. O comunicare eficientă ne ajută să ne dezvoltăm, să învățăm, dar și să rezolvăm conflictele în mod pașnic sau, cel mai important, să le prevenim. Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 2 Balotești au identificat importanța comunicării și au considerat că poate fi pentru Școala Altfel o temă foarte potrivită, nu numai pentru copiii din clasele pimare, cât și pentru părinții lor și profesori.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 676

Sunt numeroase motive de neînțelegere între oameni și de aceea este foarte important ca atunci când auzim ceva să verificăm dacă am înțeles bine. Este foarte important să ascultăm, să ne asigurăm că am înțeles mesajul pe care îl transmite interlocutorul. Acestea sunt doar câteva principii ­luate în calcul de Bruno Demaille, mediator și negociator internațional care, la invitația Asociației GO-AHEAD, a acceptat provocarea de a organiza la Școala Gimnazială Nr. 2 Balotești, pentru activitățile specifice Școlii Altfel, ateliere cu elevii din ciclul primar, împreună cu părinții acestora, menite să dezvolte abilitățile de comunicare corectă și de aplanare și soluționare a conflictului.

Împreună cu specia­liștii Asociației ­GO-AHEAD, Bruno Demaille a lucrat cu aproximativ 250 de copii din clasele primare despre importanța comunicării. ”La această vârstă nu îi putem face pe copii să înțeleagă ce înseamnă mediere, dar prin jocuri prin care de fapt îi provocăm la responsabilizare, îi ajutăm pe cei mici să înțeleagă ce au de câștigat comunicând cu ceilalți, să nu plece cu idei preconcepute, prejudecăți. În viața de zi cu zi, auzim asta zilnic. Când cu toții am putea avea o viața mult mai ușoară, scopul principal fiind de a reduce violența în școli și bullyingul, adică hărțuirea”, ne-a explicat Bruno Demaille.

”Am dat curs invitației de a veni la Școala Gimnazială Nr. 2 Balotești, în primul rând pentu că a venit rugămintea să lucrăm cu toți elevii claselor primare, adică aproximativ 250 de copii. Școala nu se confruntă cu ceva diferit sau excepțional, dar aceste probleme de comunicare trebuie abordate foarte devreme pentru a merge pe prevenție. Noi încercăm să vorbim cu copiii despre emoții, să le facem consiliere, să le aducem oameni deosebiți cum este Bruno și să lucrăm cu absolut toată lumea, nu doar cu elevi, ci și profesori și părinții pentru că este foarte important să iei toți actorii implicați într-o școală și să vorbești cu ei prin limbajul copiilor”, ne-a spus Adeline Duca, vicepreședintele Asociației GO-AHEAD.

La vârste mici, jocul este foarte important, de aceea specialiștii au decis să se folosească de joc pentru a le transmite celor mici informații prețioase despre comunicare. Copiii au putut viziona și trei filme care au exemplificat dezavantajele comunicării prin violență, dar s-a lucrat foarte mult cu ei prin diverse jocuri adaptate, care i-au provocat să își gestioneze emoțiile și să identifice lucrurile în comun pe care le au cu ceilalți copii. ”Copiii nu sunt atenți la ce comunică ceilalți și de aici pot să apară problemele de comunicare, violențele și prejudecățile”, ne-a mai spus Adeline Duca, menționând că asociația pe care o repezintă derulează multe alte proiecte importante pentru dezvoltarea tinerilor. ”Am lucrat cu un liceu din Buftea pentru că acolo vrem să schimbăm etichetele ­despre tinerii din liceele tehnologice și să arătăm cât de important este rolul consilierii și faptul că tinerii nu știu să își identifice emoțiile și nici să le gestioneze”, ne-a spus Adeline Duca.

Caravana GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM către un viitor plin de speranță

Pe 16 octombrie, Asociația GO-AHEAD a început o călătorie specială menită să aducă speranță și inspirație în inimile tinerilor din România. Călătoria s-a numit Caravana GO AHEAD WITH ­YOUR BEST DREAM și a străbătut țara, ajungând la peste 550 de elevi, profesori, parteneri publici și privați din 12 licee, reprezentând toate regiunile țării. „Scopul nostru este să stimulăm imaginația și să încurajăm visurile, pentru că știm că acestea pot deveni realitate atunci când le acordăm atenție și susținere”, afirmă Adeline Duca, vicepreședinte Asociația GO-AHEAD. Prima parte a caravanei a avut loc în perioada 16 octombrie – 26 octombrie și a ajuns în mai multe orașe, printre care București, Buftea, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Petroșani, Corbu (jud. Harghita), Luncăvița.

Vineri, 20 octombrie, caravana a ajuns la Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” Buftea. Workshop-ul s-a desfășurat cu 40 de participanți – elevi și cadre didactice. Aceștia au fost invitați prin exerciții ghidate și desen să își găsească direcțiilor personale în viață, dar și să devină sprijin unii pentru alții în acest proces de a atinge un vis personal. Activitățile s-au bazat pe o filozofie simplă pentru a transforma visurile în ceva tangibil. Pașii au fost: identificarea activităților ce îi atrag, a aspectelor pentru care sunt recunoscători, a trăsăturilor ce îi definesc și a susținătorilor, apoi transpunerea visului prin desen, alinierea la realitatea exterioară și realizarea visului. Desenul a presupus exteriorizarea visurilor, afirmarea viziunilor personale și identificarea pașilor de urmat, dar și abilitățile și resursele de care tinerii dispun pentru a-și atinge visurile.

În fiecare școală vizitată, elevii au fost ajutați să-și descopere propriul vis pentru viitor prin intermediul artei. ”Credem că arta este un limbaj universal care poate exprima aspirațiile și sentimentele noastre într-un mod unic și personal. Prin desen, tinerii vor putea să-și pună în imagini aspirațiile lor și să le transforme în realitate”, a mai spus Adeline Duca. În cadrul workshop-urilor, l-au avut alături și pe Eirik Jarl ­Trondsen, președintele Art For Change Foundation, partener al proiectului. ”Fie că visurile noastre sunt mari sau mici, ele ne definesc și ne motivează să mergem mai departe, indiferent de obstacole. În fiecare zi este o oportunitate de a ne apropia de visurile noastre. Așa că, îi îndemnăm pe tineri să meargă întotdeauna mai departe, să creadă în ei și să facă tot ce este necesar pentru a-și îndeplini visurile”, a mai spus  Adeline Duca, vicepreședinte Asociația GO-AHEAD.