Nouă din zece români şi 71% dintre europeni consideră că starea actuală a economiei din ţara lor este rea, în timp ce 8% dintre români şi 27% dintre europeni con-sideră că situaţia economică a ţării lor este pozitivă, relevă un studiu Eurobarometru, dat publicităţii de către Comisia Europeană.
Studiul indică faptul că 100% dintre greci, 99% din spanioli, 97% din portughezi şi 96% din irlandezi cred că starea actuală a economiei ţării lor este rea, opinie îm-părtăşită de numai 15% din suedezi şi luxemburghezi, doi din zece germani şi 32% din finlandezi. O altă concluzie a Eurobarometrului este aceea că 42% dintre români şi şase din zece europeni sunt de părere că impactul cel mai grav al crizei economice asupra locurilor de muncă abia de acum încolo se va face simţit, iar 42% din ro-mâni şi 3 din zece europeni cred că acest impact şi a atins deja valoarea maximă.
Patru din zece europeni sunt de părere că Uniunea Europeană se îndreaptă spre direcţia corectă pentru a depăşi criza şi a face faţă noilor provocări la nivel glo-bal. Pentru 80% dintre europeni, statele membre ar trebui să coopereze mai strâns în urma crizei economice, iar puţin peste jumătate din europeni cred că UE va fi mai puternică pe termen lung decât înaintea apariţiei crizei economice. Europenii continuă să considere Uniunea Europeană drept cel mai eficient actor, alături de guvernele naţionale, în combaterea efectelor crizei economice. Eurobarometrul a fost realizat în perioada 12 27 mai 2012, pe un eşantion de 32.728 de persoane din toate cele 27 de state membre şi din ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană.