Crezi sau nu, planetele îţi influenţează până şi dispoziţia. Fiecare astru ceresc guvernează câte o oră de ceas, punându-şi amprenta în mod pozitiv sau negativ asu-pra stărilor tale mentale şi sufleteşti.
11.00, 18.00 și 01.00 – Orele Soarelui
Te bucuri de o stare de spirit foarte bună în tot acest timp. Soarele care stăpâneşte aceste ore îţi oferă echilibru, capacitatea de a te concentra şi dorinţa de a-ţi uni forţele cu cei din jur ca să faceţi lucruri bune. Comunici foarte bine şi ai o atitudine pozitivă.
12.00, 19.00 și 02.00 – Orele lui Venus
Astrul care guvernează aceste ore te fac să simţi nevoia de multă afecţiune. Dintr-o persoană energică, devii brusc extrem de sensibil, melancolic şi începi să mani-feşti dorinţa de a fi împreună cu partenerul de viaţă. Suferi de singurătate.
13.00, 20.00 și 03.00 – Orele lui Mercur
Este cel mai bun moment al zilei pentru a susţine examene, a te evidenţia prin reuşitele la serviciu sau ieşi în evidenţă prin anumite realizări în familie sau în grupul de prieteni. Ai suficientă energie pentru a studia şi a pune la punct proiecte importante. În plus, mintea îţi este mai ageră ca oricând.
07.00, 14.00, 21.00 și 04.00 – Orele Lunii
Corpul ceresc care guvernează aceste ore, Luna te îmbie să îţi strângi prietenii la tine acasă la un mega party sau să-ţi inviţi rudele la o masă organizată cu prilejul unei ocazii speciale. Mai mult, dacă te confrunţi cu anumite probleme de sănătate, suferinţele ţi se ameliorează simţitor în acest timp.
08.00, 15.00, 22.00 și 05.00 – Orele lui Saturn
Din păcate, orele lui Saturn nu reprezintă unele dintre cele mai bune momente ale zilei. Asta pentru că vei deveni melancolic şi vei ajunge să trăieşti mai mult din amintirile frumoase, de mult apuse. Mare grijă! Te poți confrunta cu situaţii dintre cele mai delicate.
09.00, 16.00, 23.00 și 06.00 – Orele lui Jupiter
Guvernatorul acestor ore îţi induce o stare de agitaţie, tensiune nervoasă şi îţi accentuează dorinţa de a căuta şi de a-ţi face dreptate singură. Partea bună a acestor momente de încărcătură maximă este aceea că tot Jupiter te ajută să gândeşti just şi să găseşti cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor.
10.00, 17.00 și 24.00 – Orele lui Marte
Eşti uşor iritabil, cei din jur te indispun la culme şi parcă îţi pierzi din ce în ce mai mult din energia constructivă. Nu mai eşti în formă maximă şi nu mai agreezi să relaţionezi.