JOCURILE PARALIMPICE. Eduard Carol Novak a devenit primul sportiv din România care câștigă titlul de camion paralimpic, el triumfând, la Londra, în proba de urmărire pe velodrom. Mai mult, Novak a reușit să stabilească, în calificări, și un nou record mondial pe velodromul din Parcul Olimpic, înregistrând 4:40,315 pe cei 4 km parcurşi. Cel mai cunoscut rutier român al momentului, Eduard Carol Novak, este unul dintre puținii sportivi din lume care, deși are o proteză la un picior, participă și la competițiile cicliste ale sportivilor fără handicap. Novak a practicat patinajul viteză, dar a fost nevoit să renunțe la acest sport după ce a suferit un accident rutier în 1996 în urma căruia i s-a amputat laba piciorului drept, în prezent purtând o proteză. Rutierul român este campion mondial și campion european la ciclism pentru persoane cu handicap.
GIMNASTICĂ. Octavian Bellu va fi preşedintele Consiliului Naţional pentru Sport (CNS), iar preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), Carmen Tocală, în subordinea căruia se află noul organism, a anunțat că funcţia lui Bellu nu implică renunţarea la conducerea lotului naţional feminin de gimnastică. „Acest Con-siliu Naţional pentru Sport are ca principal obiectiv stabilirea oportunităţilor şi priorităţilor în sportul românesc. Sunt bucuroasă că Octavian Bellu a acceptat funcţia de preşedinte, dânsul avînd deja o primă discuţie privind formarea unui registru naţional al bazelor sportive, pentru formarea unui patrimoniu. Această funcţie a lui Octavi-an Bellu nu are nicio legătură cu continuarea sau nu a carierei sale de antrenor al lotului feminin de gimnastică”, a spus Tocală, care a explicat că CNS va avea mai multe ramuri, pentru sporturi olimpice, pentru sporturi neolimpice, pentru sport de masă etc.
BASCHET. Naţionala de baschet feminin tineret a României s-a clasat pe locul patru la Campionatul European din Cehia (Divizia B), terminând participarea la CE din Cehia cu patru victorii şi patru înfrângeri, într-o competiţie cu 9 echipe la start. Primele trei, adică Grecia, Germania şi Ungaria au obţinut calificarea în primul eşalon continental. „Am obţinut mai mult decât ne aşteptam. Gândiţi-vă că am reuşit să eliminăm Cehia din cursa pentru primul eşalon, echipa gazdă evoluând în faţa propriilor suporteri”, a declarat antrenorul principal Dan Calancea, la finalul competiţiei. Jucătoarea Cristina Bigica a fost aleasă în echipa ideală a turneului, decisă în urma voturi-lor antrenorilor celor nouă echipe participante.
Rezultatele etapei a 7-a a Ligii I:
Gloria Bistriţa – CSMS Iași 1-0,
FC Brașov – Gaz Metan Mediaș 3-1,
Pandurii Tg Jiu – Rapid 2-0,
Astra Ploiești – Dinamo 1-0,
Steaua – Oţelul Galaţi 2-1,
CFR Cluj – Petrolul Ploiești 2-2,
Concordia Chiajna – U Cluj 0-2,
Viitorul Constanţa – FC Vaslui 2-2,
CS Tr Severin – Ceahlăul Piatra Neamţ (după închiderea ediției).
Clasament:
1. Pandurii 19 p
2. Steaua 16 p
3. Astra Ploiești 14 p
4. FC Vaslui 12 p
5. Dinamo 11 p
6. U Cluj 11 p
7. CFR Cluj 10 p
8. Petrolul Ploiești 9 p
9. FC Brașov 9 p
10. Rapid 9 p
11. Gaz Metan 9 p
12. Concordia Chiajna 8 p
13. Viitorul Constanţa 7 p
14. Ceahlăul 4 p
15. Gloria Bistriţa 5 p
16. Oţelul Galaţi 3 p
17. CS Tr Severin 2 p
18. CSMS Iași 2 p