Săptămâna trecută, luni, 3 septembrie, a avut loc la Otopeni o întâlnire între președintele Consiliului Județean Ilfov, domnul Marian Pe­­trache și primarii localităților din județ. Pe ordinea de zi a întâlnirii s-a aflat, printre altele, o problemă foarte importantă pentru dezvoltarea localităților ilfovene și anume, oportunitatea asocierii pen-tru realizarea a două proiecte de interes major pentru cetățenii județului. Acestea prevăd  dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare precum și înființarea unui sistem modern de colectare a deșeurilor. Pentru realizarea celor două proiecte se vor accesa fonduri europene în valoare de 282,6 de milioane de euro. Din aceste fonduri, 260 de milioane vor fi alocate pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare din județ, iar 22,6 milioane pentru înființarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din Ilfov. Aceste proiecte se vor desfășura sub di­recta coordonare a Aso­ciației de Dezvoltare Intercomunitară APA – Ilfov (ADIA – Ilfov) care, în prezent numără doar zece membri asociați și anume CJ – Ilfov, orașele Bragadiru și Pantelimon, alături de comune­le Brănești, Cernica, Cor­netu, Ciorogârla, Dom­nești și Dobroiești. Cu ocazia acestei întruniri, reprezenanții celorlalte localități au fost invitați să se alăture acestei asociații, pentru a contribui astfel la facilitarea accesului la fonduri europene, condiție sine qua non pentru aducerea infrastructurii ju­dețene la nivel european.