Talibanii afgani au afirmat luni că sunt hotărâţi să îl ucidă pe prinţul Harry, pilot de elicopter în armata britanică, revenit în Afganistan pentru o a doua misiune militară. Vom face tot posibilul pentru a-l ucide pe prinţul Harry şi pe alţi membri ai forţelor britanice staţionaţi la Helmand”, provincie din sudul Afganistanului, considerată un fief al insurecţiei talibane, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al insurgenţilor. „Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem”, a adăugat el, în cadrul unei convorbiri telefonice, precizând că talibanii au pus la punct „un plan foarte important” pentru a-l ataca pe prinţ, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic. Precedenta misiune a prințului Harry în Afganistan, începută în decembrie 2007, a fost ţinută secretă şi scurtată la zece săptămâni din motive de securitate, în martie 2008, după ce prezenţa sa a fost dezvăluită de presă.Marea Britanie are 9.500 de militari în Afganistan, deţinând al doilea contingent ca mărime din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din această ţară, după Statele Unite. Londra, care a pierdut 425 de militari de la începutul conflictului, în 2001, intenţionează să îşi retragă trupele până la sfârşitul lui 2014.