Organizarea dietetică a meselor festive de Paște, presupune adaptări ale rețetelor tradiționale de sărbătoare care au mai puține calorii și un profil nutrițional mai bun, mai puține grăsimi saturate, mai multe fibre, mai puține glucide simple. Desigur, este important să ținem cont și de aportul caloric al alimentelor pe care le consumăm la masele festive, deoarece numărul caloriilor diferă de la un preparat specific la altul. Iată câteva sfaturi despre alternativele optime de consum, oferite de nutriționistul Cori Grămescu!

 

  1. Înlocuim friptura tradițională de miel cu cotletele de miel la grătar sau cuptor

O alternativă mai dietetică și la fel de gustoasă, cel puțîn, o putem obține gătind cotletele de miel sau French-rack de miel, adică bucata întreagă de opt costițe cu mușchiuleț pe ele. Este o carne de pe care a fost eliminată grăsimea aparentă și care se gătește foarte simplu la cuptor sau airfryer, împreună cu condimente specifice. Astfel scutiți practic caloriile din grăsimea aflată la suprafața cărnii și pe cele din uleiul adăugat în tavă, ceea ce face ca alternativa de cotletele să fie o opțiune mai bună din punct de vedere nutrițional. O puteți servi cu un dressing de muștar Dijon și salată verde, combinație care ușurează digestia.

  1. Înlocuim drobul de miel cu drobul din ficat de curcan și multă verdeață

O versiune mai sănătoasă – ficatul fiert de curcan se taie bucățele mici, se pun 5-6 legături de verdeață (ceapă verde, pătrunjel, ceapă verde), se adaugă 4 ouă, sare și piper și se coace în formă tapetată cu hârtie pergament. Este o alternativă foarte gustoasă la un preparat destul de greu de digerat în forma lui tradițională și aportul mare de condimente și verdeață ușurează digestia și scade semnificativ caloriile consumate.

  1. Pregătim ciorbă grecească în loc de ciorbă românească

Puteți înlocui acesta rețetă clasică pe bază de legume călite și smântână, cu o versiune mai ușoară de ciorbă grecească de miel, magiritsa, în care smântână este înlocuită cu sosul din lămâie și gălbenuș de ou.

  1. Înlocuim pasca tradițională cu pasca fără blat, îndulcită cu ștevia

Alternativa pe care o propun este cea de pască fără aluat (un fel de cheesecake, la bază) făcută cu cremă de brânză light și brânză slabă de vaci, ouă, îndulcitor pe bază de stevia și astfel se reduc mai bine de jumătate din caloriile acestui preparat tradițional, fără însă a sacrifica bucuria de a mânca ceva bun.

Distribuiți consumul de calorii pe parcursul întregii zile și să evitați excesul într-o singură masă. Este important să acordați atenție porțiilor consumate și să vă bucurați de preparatele de Paște într-un mod echilibrat și sănătos. De asemenea, este indicat să beți apă și să includeți în alimentație și opțiuni sănătoase, precum legumele proaspete și fructele.