Iată cum vor circula trenurile după noul fus orar!
Duminică va fi cea mai lungă zi. Ca în fiecare an, în ultima duminică din octombrie vom trece de la ora de vară, la ora de iarnă, revenind la ora Europei Orientale. Dacă ţi-ai propus să-ţi petreci week-endul departe de casă şi preferi să te deplasezi cu trenul, nu porni la drum fără să ştii cum se va desfăşura activitatea Societăţii Na-ţionale de Transport Feroviar de Călători, după noul fus orar. Află din Jurnalul de Ilfov cum vor circula trenurile în noaptea de sâmbătă spre duminică!
Ora 04.00 devine ora 03.00
Duminică, dăm ceasurile înapoi cu o oră. Mai exact, ora 04.00 va deveni ora 03.00, România respectând astfel fusul orar al Europei Orientale. Aşadar, în noaptea de sâmbătă spre duminică vom dormi mai mult pentru că vom avea o noapte mai lungă. Te întrebi de ce se practică sistemul de modificare a orelor? Ca să ne putem desfășura activitatea cât mai mult în timpul zilei, folosind eficient lumina soarelui. De fapt, prin această schimbare a fusului orar, se revine la ora oficială standard, cea care a fost modificată în ultima duminică din luna martie, când am trecut la ora de vară şi am dat ceasurile înainte cu o oră. Trecerea la ora oficială de iarnă nu modifică mersul trenurilor, anunţă Societatea de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători”.
Garniturile staţionează în gări până la schimbarea orei
Şi totuşi, în cazul în care eşti nevoit să faci o deplasare cu trenul sâmbătă noaptea, până la schimbarea orei, trebuie să ţii cont de faptul că garniturile vor pleca din staţii după ora oficială de vară. Astfel, trenurile care se vor afla în circulaţie la ora 04.00, ora oficială de vară, îşi vor urma traseul normal şi vor opri ca de obicei în staţii-le de parcurs stabilite. Acestea vor staţiona în gările respective până la ora de plecare, socotind după ora oficială de iarnă. Dar, trebuie să ştii că regula se va aplica numai trenurilor care mai au de parcurs distanţe lungi până la destinaţie. Garniturile care mai au de parcurs distanţe scurte, îşi vor continua nestingherite mersul până la staţia finală. Odată cu noi, şi ungurii, bulgarii, ucrainienii, locuitorii din Republica Moldova şi Serbia vor trece la ora de iarnă. De aceea, e bine să ştii că trenurile care vor ajunge în gările din aceste ţări vor circula după orarele din mersul trenurilor în vigoare.
CFR oferă reduceri la transport pentru:
Elevii şi studenţii la universităţile de stat sau particulare acreditate, care urmează cursuri de zi – beneficiază de o reducere de până la 50% la achiziţionarea bilete-lor de tren Regio (garnituri care circulă cu viteză mică pe distanţe scurte, foste personale), pe baza legitimaţiilor vizate la zi pentru anul de învăţământ în curs
Studenţii la stat care frecventează cursurile la zi – primesc 24 de călătorii simple, cu reducere de 50% din tariful trenurilor Interregio (fost accelerat şi rapid), cla-sa a 2-a
Pensionarii – au asigurate 6 călătorii simple cu reducere 50% din tariful călătoriilor cu trenul Region şi Interregio, clasa a 2-a
Revoluţionarii – beneficiază de 12 călătorii gratuite, la clasa 1, dus-întos cu toate categoriile de tren
Persoanele cu handicap şi însoţitorii lor – circulă cu bilete de călătorie gratuită.