Cernica

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 706

Prezență la vot 60,03%

Gelu Apostol (PNL Alianța Electorală PSD – PNL) 90,45%

Consiliul Local Cernica

Număr mandate – 17

Ponderea voturilor valabil exprimate

l Alianța Electorală PSD – PNL   14 mandate (84%) – 11 mandate PNL și 3 mandate PSD

l AUR – 2 mandate (8,03%)

l S.O.S. România -1 mandat (7,96%)

În comuna Cernica, ziua alegerilor a fost marcată de o participare importantă a locuitorilor la vot, aceștia exprimându-și susținerea pentru primarul în funcție Gelu Apostol și echipa sa. Procesul de votare s-a desfășurat fără incidente, iar cele opt secții de vot din localitate au fost pline de cetățeni hotărâți să-și facă vocea auzită.

Mariana Manea, președintele secției de votare 154, amenajată în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 1 Cernica, a remarcat fluxul constant de alegători și buna organizare a activității.

În total, puțin peste 9.000 de cetățeni au fost înscriși pe listele permanente și complementare, în localitate, iar peste 5.495 s-au prezentat la urne în ziua alegerilor. 23 de persoane au solicitat urna mobilă, din motive de sănătate, iar 196 de voturi au fost anulate.

”Sunt profund recunoscător tuturor locuitorilor comunei noastre pentru încrederea pe care mi-au acordat-o prin vot. Victoria noastră nu este doar a mea, ci a întregii comunități care a ales să-și continue drumul alături de noi. Cu o prezență la vot de peste 60%, suntem datori să ne implicăm și mai mult în transformarea comunei Cernica într-un loc mai bun pentru toți”, a spus primarul Gelu Apostol.