SONORIS continuă să fie un eveniment de referință în peisajul cultural românesc, oferind o platformă valoroasă pentru dezvoltarea și promovarea muzicii clasice și a tinerelor talente pianistice. Ediția a IX-a, SONORIS 2024, a readus magia muzicii la Buftea pe 15 și 16 iunie, prin intermediul Concursului Național de Interpretare pentru Pian.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 707, ediția print
Centrul Cultural Buftea și Primăria orașului Buftea au organizat weekendul trecut o nouă ediție de succes a Concursului Național de Interpretare pentru Pian SONORIS 2024, un eveniment onorat cu bucurie de peste 360 de copii și tineri pianiști, pasionați de muzică.
Devenit deja tradiție, SONORIS s-a impus ca o prezență constantă în peisajul artistic, confirmată de creșterea continuă a numărului de participanți și de nivelul interpretărilor. An de an, competiția atrage copii și tineri, indiferent de vârstă și proveniență școlară, de la cei din clasele primare până la liceu, fiindu-le accesibilă elevilor din școli de stat sau private, cluburi sau palate ale copiilor.
La ediția a IX-a a SONORIS 2024, aproximativ 360 de pianiști s-au înscris în competiție, venind din diferite regiuni ale țării, nu doar din județul Ilfov și București. Ca întotdeauna, Buftea, orașul gazdă, i-a primit pe muzicieni într-un mod impecabil. Primăria Buftea a luat toate măsurile necesare pentru organizarea unui eveniment de nivel național și a făcut tot posibilul să ofere participanților, dar și însoțitorilor lor, părinților și profesorilor, experiența unui eveniment special.
Primarul Gheorghe Pistol a reiterat angajamentul său total și de data aceasta, asigurând condiții optime pentru desfășurarea unui concurs profesionist la un nivel extrem de înalt. A fost sprijinit în acest demers de echipa Centrului Cultural Buftea care s-a implicat activ cu susținerea angajaților primăriei, garantând astfel confortul maxim al participanților.
Probele de concurs au fost susținute cu talent de pianiști la Palatul Cultural Buftea, iar interpretările lor au fost evaluate cu atenție de către comisia de jurizare, conform tradiției. Festivitatea de premiere s-a desfășurat pe frumosul Domeniu Știrbey, respectând astfel obiceiul așteptat al fotografiilor de grup, realizate pe treptele impunătoare ale palatului. Fiecare dintre artiștii tineri și talentați participanți la gala concursului au fost onorați cu trofee distincte ale ediției SONORIS 2024 – Cheia Sol – și diplome de participare, subliniindu-se astfel eforturile și realizările lor remarcabile.
„Prin amabilitatea domnului primar Gheorghe Pistol, am avut posibilitatea să oferim și o plimbare cu caleașca pentru copii și o mică atenție dulce, pentru a-i ajuta să își gestioneze emoțiile după eforturile depuse. Festivitatea de premiere se desfășoară la Palatul Știrbey, unde fiecare participant primește diplome și trofee, atât copiii, cât și profesorii lor. Anul acesta, numărul copiilor participanți se apropie de impresionantul număr 400, mai exact avem 360 de mici muzicieni înscriși. Sunt convins că, dacă reușim să transformăm acest concurs într-un eveniment internațional, vom depăși cu ușurință această barieră. Deși natura ne-a pus la încercare cu ploaia de vineri, următoarele două zile de concurs am avut noroc, deoarece au fost însorite, iar evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, mai ales că am beneficiat de ospitalitatea Domeniului Știrbey, care, chiar și în timpul renovărilor, ne-a oferit pavilionul pentru festivitățile de premiere. Categorizat pe ani de studiu, concursul a atras participanți din toată țara. Numărul copiilor implicați a crescut constant de-a lungul timpului, fapt care demonstrează că acest concurs merită cu adevărat să devină internațional. Este un eveniment construit cu trudă, bazat pe pasiunea copiilor pentru muzică, nu pe dorința de a obține premii. Ne bucurăm să vedem că sunt părinți care revin cu drag la a noua ediție a concursului, indiferent dacă copiii lor învață la școli particulare sau la instituții de învățământ publice. Pentru noi, toți participanții sunt egali și merită aceeași atenție și respect”, ne-a declarat tenorul Robert Nagy care, ca de fiecare dată, a sprijinit organizarea evenimentului și a asigurat prezentarea, de această dată, ajutat la înmânarea diplomelor de viceprimarul Alexandru Vaida.
SONORIS a fost întâmpinat cu apreciere de către profesori, aceștia participând împreună cu copiii lor, cu interes și recunoaștere a nivelului înalt al concursului. Prof. Elena Roșu, de la Pitești, ne-a spus că a intrat în competiție cu 6 copii. ”Vin la Buftea pentru că este un concurs foarte bine organizat. Copiii sunt foarte bine primiți, se simt confortabil, iar evaluarea este bine făcută. Dar nu depinde numai de noi, aici depinde de copil și de părinte, pentru că noi, profesorii, împreună cu părinții și copiii formăm un triunghi. Dacă îi spui părintelui că trebuie ca copilul să studieze conștient, cu trăire, cu sensibilitate, să gândească ceea ce face, are și rezultate. Și pe copil trebuie să îl punem să muncească. Chiar dacă este muzică, trebuie să muncim. Copilul trebuie să știe că are responsabilitate, în momentul în care începe să studieze pianul, iar părintele are o responsabilitate și mai mare. Îmi place organizarea la Buftea, pentru că primarul se implică în cultură. Dacă nu s-ar implica acest concurs nu am avea atâta faimă. Noi, profesorii, muncim cu copiii și trebuie să îi ducem să participe la concursuri. În competiție vedem cum se comportă copilul, stăpânirea de sine, gradul de inteligență, gradul de concentrare. În concurs demonstrează copilul frumusețea lui interioară, sensibilitatea cu care cântă. Chiar și modul în care se așază la pian este important. Dacă ai spatele drept, forța vine în brațe și interpretezi curat, frumos. Apoi intervine și sprijinul părintelui. Când intră părintele pe ușă, cunoaște evoluția copilului. Cum a intrat și a deschis gura, știu dacă copilul va studia, va fi ordonat, consecvent sau nu. Observ părintele dacă are un scop anume, de când aduce copilul. Ori îl aduce pentru dezvoltarea lui, să se dezvolte frumos, să i se dezvolte memoria vizuală, memoria auditivă, ori îl aduce numai să facă și el o activitate. Eu, ca profesor, susțin dezvoltarea copilului, nu doar simpla activitate”, ne-a declarat prof. Elena Roșu.
Un concurs cu o organizare foarte bună, care atrage profesorii și elevii
La rândul său, prof. Gabriela Pieptea, prof de pian la Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov, ne-a spus că participă la SONORIS, încă de la prima ediție a acestui concurs. ”Anul acesta am înscris 18 copii, la diferite categorii de vârstă, de la patru ani, cea mai mică elevă, anul I de studiu, până la anul XII, clasa a XI-a. Organizarea este aceeași în fiecare an, adică una foarte bună. Impresiile sunt foarte bune, totul pleacă de la organizare. Dacă concursul este organizat așa cum ne dorim noi, profesorii, vom participa în fiecare an la acel concurs. Adică suntem consecvenți, îl căutăm chiar noi, nu așteptăm invitație”, ne-a declarat prof. Gabriela Pieptea, remarcând numărul foarte mare de participanți. ”Eu particip la foarte multe concursuri, dar la celelalte concursuri numărul a început să scadă și atunci este un semn de întrebare, dar cu răspuns pozitiv, chiar îmbucurător pentru Buftea”, a mai spus prof. Gabriela Pieptea. Aceasta a continuat: ”Când vorbesc de Buftea parcă vorbesc de o parte din mine. Nu locuiesc în Buftea, ci în Chitila, dar predau aici de 23 de ani. Aici m-am dezvoltat, alături de cadre didactice minunate. Mă bucur că anul acesta sunt foarte mulți copii în competiție. În nouă ani de participare am reușit să iau marele premiu al acestui concurs o dată și sper să mai reușesc”, a mai spus profesoara precizând că are elevi foarte buni cu rezultate deosebite.
Iulia Botan, directorul Centrului Cultural Buftea, ne-a spus că un fapt remarcabil referitor la organizarea SONORIS este acela că juriul este unul profesionist, exigent și corect. Astfel, interpretarea tinerilor pianiști a fost atent evaluată de Comisia de jurizare din care au făcut parte profesorii: Carina Cristiana Lovin – prof. de Educație muzicală și pian la Liceul Teoretic Școala Europeană București, dar și două membre ale formației Trio Equilibrium – Mădălina Dima și Marta Claudia Băceanu Tudor, ambele, profesoare la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” București.
O societate cu preocupări muzicale, o societate evoluată
”Sonoris, ediția a IX-a, are parte de organizare deosebită din partea Primăriei orașului Buftea, condusă de primarul Gheorghe Pistol. Avem concurenți din toată țara, copii extraordinar de bine crescuți, pentru că și părinții lor sunt la fel de foarte bine crescuți. Educația este punctul forte al unei civilizații, care începe din copilăria ei și copilăria oamenilor care fac acea civilizație. Faptul că oamenii au și preocupări în domeniile muzicale, în domeniile nepragmatice, ale artei, arată că acea societate a evoluat și că poate să dezvolte valori în domeniul spiritual și seriozitate în domeniul pragmatic. Copiii de astăzi au un câmp larg de tentații, iar muzica și arta, în general, sportul îți umplu timpul, inima și sufletul cu lucruri perene care îți vor da un statut și o poziție într-o societate a civilizației mileniului trei”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Vaida.
Putem spune așadar că festivalul SONORIS a devenit un eveniment de referință în peisajul cultural românesc. Profesorii și elevii recunosc prin participarea din ce în ce mai numeroasă nivelul înalt al concursului și dedicarea organizatorilor pentru promovarea artei muzicale și descoperirea de noi talente.