Sâmbătă, 29 iunie. O mare sărbătoare creștină a umplut sufletele credincioșilor din Chiajna cu iubire, bucurie și frumos. Praznicul sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, propovăduitorii Evangheliei lui Hristos i-a adus în biserica Parohiei Chiajna cu mic, cu mare. În cinstea acestor mari stâlpi ai bisericii Mântuitorului, un sobor impresionant de preoți a săvârșit slujbe speciale și a îndemnat credincioșii la rugăciune și întărire în credință pentru a dobândi darurile duhovnicești ale sfinților care poartă lăcașul de cult, sub aripile lor ocrotitoare.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 709, ediția print

Biserica, pregătită cu o grijă aproape divină pentru slujbele de omagiere și cinstire a Sfinților Petru și Pavel, radia de o frumusețe celestială. Încă de la primii pași în sânul lăcașului de cult, enoriașii erau întâmpinați de o feerie de culori vii și arome delicate, provenite de la florile înmiresmate, aranjate cu măiestrie pe fiecare colț și altar.

 

Lumina blândă a lumânărilor și a candelabrelor, dansând pe pereții sacri, crea o atmosferă de liniște și pace. Icoanele împodobite cu sclipiri aurii și argintii străluceau în splendoarea lor sfântă, chemând credincioșii la rugăciune și sfințirea vieții. Fiecare pictură părea să prindă viață sub privirile celor prezenți, învăluindu-i ­într-un sentiment profund de credință. Altarul, inima bisericii, strălucea ca un diamant în lumina caldă și reconfortantă, emanând o energie divină care pătrundea adânc în sufletele credincioșilor. Ca de fiecare dată, glasurile preoților, impecabile și pline de dragoste, răsunau cu o claritate angelică, inducând și mai mult credincioșii prezenți în atmosfera de Rai pământesc. Întregul lăcaș de cult a fost splendid aranjat, astfel încât fiecare colțișor părea o fereastră deschisă spre Paradis.

Frumusețea și sfin­țenia bisericii Parohiei Chiajna erau atât de copleșitoare căci, pentru toți cei ce au asistat la rânduielile bisericești, timpul părea să se oprească, și nimeni nu își mai dorea să părăsească acest colț de Rai, unde pacea, bucuria și prietenia cu Dumnezeu domneau în toată splendoarea lor.

Slujbele, o călătorie spirituală plină de lumină și înțelepciune

Două zile au sărbătorit astfel clericii și credincioșii, împreună, hra­mul Sfinților Petru și Pavel, cununa biseri­cii creștine. Pe parcursul ce­lor două zile de sărbătoare, iubirea, credința și sfințenia s-au împletit armonios în sfânta biserică, păstorită de multă dragoste de părintele Cristian Vasile. Încă de vineri seara, de pe 28 iunie și până sâmbătă, 29 iunie, spre prânz, localnicii care încă păstrează credința nestinsă în comoara inimii lor, ­s-au împărtășit cu bucuria unei sărbători minunate, binecuvântate, în splendidul lăcaș de cult de la Chiajna. ”Aseară am făcut Vecernia unită cu Litia, slujbă la care au participat toți preoții din satul Roșu, preoții din Dragomirești Deal, Dragomirești Vale, Zurbaua, Chitila. L-am avut alături de noi și pe părintele Narcis, din cartierul nou. În total, 15 preoți s-au rugat pentru pacea, bucuria, sănătatea și mântuirea semenilor. A fost un prilej deosebit pentru noi de a sărbători biserica în mod minunat. Mai ales că, s-au împlinit 16 ani de când lăcașul nostru de cult a fost târnosit și de când a primit și cel de-al doilea hram, cel închinat Sfinților Petru și Pavel. Inițial, biserica veche a avut hramul Sfântului Nicolae. Biserica a primit în dar și o icoană a Sfinților Petru și Pavel care este pusă la loc de cinste spre închinarea credincioșilor. Icoana este pictată într-o tehnică specială, din murano și mozaic la Art Georges, la Iași, cum de altfel sunt și icoanele de pe catapeteasmă și cum vor fi cele închinate Sfântului Nicolae și Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur pe care îi cinstim și ale căror moaște le avem în biserica noastră. Astăzi, după slujba marelui praznic s-au împărțit două sute de pachete cu alimente tradiționale către enoriași. La Sfânta Liturghie, alături de noi au fost părintele paroh Cristian Vasile, părintele coslujitor Alexandru Negoiță care este și consilier la Patriarhia Română și părintele arhidiacon care este secretar eparhial”, ne-a spus părintele Romică Macovei, preot la Parohia Chiajna, fost Protopop al Protopopiatului Ilfov Sud.

Icoana cu Sfinții Petru și Pavel a fost donată de familia părintelui Macovei, în acest an, cu ocazia împlinirii a 16 ani de la punerea celui de-al doilea hram. Iar icoanele – care vor fi executate în aceiași tehnică – se referă la Sfântul Ierarh Nicolae și la Sfinții Visarion, Pantelimon și Haralambie – ale căror moaște se află în biserica din Chiajna. Ele vor fi donate tot de familia părintelui Romică și Mariana Macovei, ca semn de recunoștință pentru cei 42 de ani de slujire în acest sfânt lăcaș. Cu o deosebită încărcătură duhovnicească, părintele a sfătuit oamenii să rămână cu îndemnurile Sfinților Apostoli Petru și Pavel de a-L urma pe Hristos pentru a dobândi viața veșnică și de a-și mărturisi credința.

Conexiunea cu divinul i-a îmbogățit pe toți sufletește

Frumoase cântări bi­se­ricești au atins sufletele rugătorilor. Cu glasurile smerite, preoții și enoriașii, deopotrivă, au lăudat în cântări, au înălțat rugi la Ceruri pentru luminarea minții și a inimii, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătatea trupului și a sufletului. Clericii, cu vocile lor impecabile și pline de dragoste, au săvârșit o slujbă minunată care a îmbogățit sufletele enoriașilor.

”Biserica a rânduit ca în data de 29 iunie, în fiecare an, să fie cinstiți acești mari sfinți, propovăduitori ai învățăturilor dumnezeiești și apărători ai credinței. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am dus marele pranzic la bun sfârșit. A fost liniște înainte de toate, căci așa trebuie când ceri ajutorul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu. De fapt, slujba în cinstea Sfinților Petru și Pavel a început încă de aseară când am susținut și cercul pastoral unde am împărtășit din experiențele noastre și am încercat să învățăm unii de la alții să venim mai bine în întâmpinarea nevoilor credincioșilor. Tuturor le dorim, iar Sfinții Petru și Pavel care sunt ocrotitorii noștri la Dumnezeu să le dăruiască, sănătate și sporire în credință. Celor care poartă numele de Paul, Petre, Petruța, Paula, Pavel le dorim mulți ani, sănătate și multe bucurii”, a spus părintele Cristian Vasile, parohul Parohiei Chiajna.

La finalul slujbei de sâmbătă, preoții au înălțat cântecul ”Multi ani trăiască!” în onoarea bisericii și a sărbătoriților zilei. Apoi, părintele paroh i-a invitat pe credincioși la pelerinajul care va fi organizat la Catedrala Patriarhală, pe 12 și, respectiv13 iulie, de către Arhipeiscopia Bucureștilor a Patriarhiei Române, în cinstea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Procesiunea este prilejuită de împlinirea celor 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, în Capitală.