Portarul echipei naţionale de fotbal a României – în toate cele patru meciuri de la Euro 2024 – Florin Niţă, a primit, săptămâna trecută, la sediul Consiliului Judeţean Ilfov, titlul de ”Cetăţean de onoare” al județului, reprezentând o recunoaştere a meritelor sale sportive şi a devotamentului faţă de comunitatea locală.
Distincţia i-a fost înmânată în cadru festiv de către preşedintele Consiliului Judeţean, Hubert Thuma, sportivul venind însoțit, la eveniment, de soție – Laura și cei doi copii ai săi – Maya și Andrei.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 714
Florin Niţă are 37 de ani și locuieşte împreună cu familia sa în comuna Periş, a precizat Hubert Thuma, când i-a înmânat distincția portatului echipei ”Generației de suflet”. La rândul său, Niță i-a oferit președintelui CJ Ilfov, un tricou pe care s-a semnat și a mulțumit pentru titlul acordat, dar și o pereche de mănuși de portar.
”Am decis să acordăm titlul de ”Cetățean de onoare” fotbalistului Florin Niță, portarul echipei naționale, în semn de apreciere pentru aportul adus sportului românesc. La Euro 2024, a impresionat pe teren, prin talent și dăruire, dar și în afara terenului, prin modestie. A devenit eroul multor copii. Florin locuiește în Periș, Ilfov, și în timpul liber ajută mulți tineri să își urmeze visul”, a mai spus Hubert Thuma.
Un parcurs deosebit
Florin Niță a fost declarat de presa națională ”Eroul României” la Campionatul european de fotbal 2024. El are 28 de selecții la echipa națională a României, iar la turneul final Euro 2024 a avut o evoluție de excepție, fiind remarcat și de presa internațională și de UEFA. Selecționarul Belgiei, Domenico Tedesco, a declarat, referindu-se la Florin Niță, că ”România are un portar briliant”.
Născut pe 3 aprilie, în București, Niță a început fotbalul la Steaua București, unde a jucat timp de 8 ani. Apoi s-a transferat la Rapid, la satelitul Electromagnetica, Astra Giurgiu, iar primul contract de profesionist l-a avut la Concordia Chiajna. A urmat perioada FCSB (2013-2018), cu 117 meciuri în Liga 1, echipa câștigând două titluri de campioană a României, o Cupă a României, o Supercupă a României și două Cupe ale Ligii, apărând poarta Stelei și în nenumărate meciuri internaționale.
În 2018, s-a transferat în Cehia, la Sparta Praga, și în 2022, tot în Cehia, la Pardubice. Revenirea în prim plan o are după transferul la Gaziantep, Turcia. În sezonul precedent, a fost jucătorul nr. 1 al echipei, a salvat-o de la retrogradare, iar în topul portarilor din Turcia a fost pe locul 2.
Naționala României i-a adus lui Florin Niță cele mai mari satisfacții, în anul 2021, după evoluții de excepție a fost declarat ”Jucătorul anului” în România, de Gazeta Sporturilor, și tot aceeași distincție a primit-o și la Gala Fotbalului Românesc. A fost anul în care marele portar al Germaniei, Manuel Nuer, l-a felicitat public pe Niță pentru evoluția din meciul direct, acesta afirmând: ”Ați avut un portar fantastic!”
În clasamentul portarilor la Euro 2024, realizat de UEFA, Florin Niță se află pe locul 4, devansând portari cu multă experiență, precum Manuel Neur, Unai Simon, Mike Maignan sau Gianluigi Donnarumma.
Dincolo de cifre, însă, Florin Niță este și un exemplu de modestie, caracter, determinare, ambiție, un adevărat model pentru tânăra generație, pentru copiii care vor să facă sport sau doar să se bucure de fenomen. Este un familist convins și un om care nu a uitat momentele dificile pe care le-a traversat în copilărie, așa că, în timpul liber merge la întâlniri cu copiii care fac fotbal, face acte de caritate, fără să facă neapărat publice aceste acțiuni.
”Cu fiecare meci, concurs sau orice fel de distincție câștigată de un ilfovean suntem mai bogați și formăm o comunitate și mai puternică. Ne dorim, așa cum procedăm de fiecare dată, să arătăm aprecierea noastră pentru performanță și recunoașterea efortului depus”, a comentat, la rândul său, vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu.
Încă un iubitor de animale susține campania ”Umple golul din viața ta!”
Cu prilejul primirii distincției în cadru festiv, în fața mass-media și a consilierilor județeni sau a unor primari din Ilfov, Florin Niță s-a alăturat campaniei Protecției Animalelor – CJI ”Umple golul din viața ta!”, campanie prin care fobaliștii promovează înaintea meciurilor importante, în fața publicului, câinii din adăposturi, pentru adopție.
Așa că, la ceremonia de săptămâna trecută, de la sediul Consiliului Județean Ilfov, au fost prezente și două cățelușe simpatice, care au nevoie de o familie. Un metis de Bichon și un metis de Yorkshire, femele mature, de circa 7 ani, sănătoase, deparazitate, vaccinate la zi și sterilizate, cu o poveste tristă acum, când proprietarul lor s-a îmbolnăvit și nu le mai poate îngriji. De aceea, crescând împreună și fiind dependente una de cealaltă, se dorește a fi adoptate amândouă de aceeași familie. Doritorii pot suna la nr. de telefon 0751.235.009.