Dacă va rămâne la putere patru ani, în guvernarea pe care o va începe în zilele următoare, guvernul Ponta va trebui să ramburseze peste 13 miliarde de euro. De fapt, nu guvernul Ponta va da banii, ci România, iar datoria  va fi oricum achitată, indiferent de guvernul care va fi la putere. Din cele 13,5 miliarde euro care trebuie daţi înapoi la FMI şi Comisia Europeană în perioada 2013-2016, suma de 9,4 miliarde euro va fi rambursată de BNR, din rezerva valutară, iar restul de 3,6 miliarde de euro vor pleca de la bugetul de stat.

Acesta este cel mai mare împrumut din istoria României, reprezentând jumătate din bugetul ţării şi 9% din PIB. În primul guvern Boc, când a avut loc debutul îm-prumutului, Victor Ponta a fost ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul.

Rambursarea împrumutului contractat, în valoare de 13,5 miliarde de euro (principal şi dobânzi), se încheie în 2016. Cele mai mari sume vor fi rambursate în 2013 şi 2014, reprezentând aproximativ 5 miliarde de euro în fiecare an. 

O bună analiză a situaţiei a publicat revista Capital, sub semnătura lui Claudiu Şerban: “Vestea proastă este că un program economic moşit de FMI nu are ca priori-tate respectarea intereselor cetăţenilor români, ci pe cele ale investitorilor străini. În fapt, chestiunea este absolut corectă principial. Nu e treaba lui Erik de Vrijer (şeful misiunii FMI în România) să-i protejeze pe pensionarii români, să le găsească de lucru tinerilor sau să-i oblojească pe bolnavi. Misiunea sa este una singură: să se asigu-re că banii daţi împrumut românilor vor fi returnaţi la timp, cu dobânda convenită, şi să preîntâmpine orice încercare a autorităţilor de a scăpa de această obliga-ţie. Consecinţa depen­denţei de ins­tituţiile financiare internaţionale este că nu va fi loc şi de un trai decent pentru populaţie, şi de lux şi huzur pentru clasa conducătoa-re. Va fi ori una, ori cealaltă. Asta înseamnă că noua putere va avea de ales fie obiectivul pe termen scurt, res­pectiv îmbogăţirea tuturor „susţinătorilor“ propriilor parti-de, fie aplicarea unor măsuri care să diminueze evaziunea fiscală şi corupţia, pentru a oferi o gură de oxigen mediului de afaceri în pragul falimentului şi populaţiei deja sărăcite şi obosite psihic de numeroşii ani de austeritate….Începe adevărata dictatură: cea a banilor! Sau a lipsei lor, după caz”.