Școala Gimnazială ”Petru Rareș” din Chiajna s-a alăturat, începând cu acest an școlar, organizațiilor europene coordonatoare ale proiectului european School Sport Day – Education through Movement 2024: Federația Maghiară a Sportului Școlar (HSSF) și International Sport and Culture Association Danemarca (ISCA), proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ ”Cooperation partnerships”, sărbătorind pentru prima dată Ziua Europeană a Sportului Școlar (ESSD).

 

Articol publicat în Jurnalul de llfov Nr. 723, ediția print 

Proiectul se dorește a fi o modalitate de promovare a educației fizice și sportului, la nivel european și este parte a conceptului #BeActive al Uniunii Europene, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, marcată în perioada 23-30.09.2024. Astfel, pe 27 septembrie, peste 150 de copii ai școlii ”Petru Rareș” au desfășurat activități de promovare a mișcării, coordonării și a sportului în general: ora de Educație fizică, jocuri sportive, jocuri de coordonare și un flashmob.

A 10-a ediție a Zilei Europene a Sportului Școlar

Ziua Europeană a Sportului Școlar (ESSD) s-a aflat în acest an la cea de-a 10-a ediție și, așa cum am menționat anterior, organizatorii europeni sunt HSSF (Hungarian School Sport Federation) și ISCA (International Sport and Culture Association – Danemarca). Aceștia au desemnat Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava să gestioneze platforma European School Sport Day în România. Evenimentul European ­School Sport Day – Education through movement este finanțat sub programul Erasmus+ “Cooperation Parterships” (grant agreement number/project number 101134021 – ESSD 2024, coordonat de HSSF, iar Școala Gimnazială “Petru Rareș” ­Chiajna a fost înscrisă în proiect de către prof. pentru învățământul primar Claudia Cârstocea, cu sprijinul directorului unității de învățământ, prof. Mihaela Roșca. Așadar, din acest an, Școala Gimnazială ”Petru Rareș” face parte din rețeaua școlilor europene care marchează Ziua Europeană a Sportului Școlar, pe 27 septembrie. Inițiativei i s-au alăturat prof. de Educație fizică, Mihaela Ionescu și învățătorii Cristina Șerban, Vasile Ghinescu, Ciurea Mihaela și Gănțoi Mariana, susținând promovarea cât mai vizibilă a educației fizice și sportului la nivel european.

Mai activi, mai sănătoși, mai buni la învățătură

Numeroase cercetări arată că #Being active – a fi activi – îi face pe elevi mai sănătoși și învață mai bine în clasă. În Școala Gimnazială ”Petru Rareș”, top 5 al motivelor care au determinat cadrele didactice să se alăture ESSD este structurat astfel:

  1. Creșterea profilului de educație fizică și sportîn școală;
  2. ⁠Bucurie și distracție prin activități fizice pentru elevi;
  3. ⁠Promovarea sănă­tății și a stării de bine pentru învățarea pe tot parcursul vieții;
  4. ⁠Încurajarea incluziunii sociale și dezvoltarea competențelor sociale în rândul elevilor;
  5. ⁠Conectarea cu alte țări europene.

Săptămâna 23-27 septembrie a fost Săptămâna Europeană a Sportului, care sub sloganul #Be Active al Uniunii Europene a fost marcată prin activități cu caracter sportiv: jocuri dinamice, pauze active, jocuri de coordonare, lecții de Educație fizică. Iar ziua de 27 septembrie – Ziua Europeană a Sportului Școlar – a fost marcată, la Chiajna, printr-un flashmob, în curtea Școlii Gimnaziale ”Petru Rareș”, la care au participat 137 de elevi ai claselor pregatitoare A, pregătitoare F, I A, I C și I F.