@ Copiii care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele și concursurile naționale au primit diplome de excelență și mici atenții
La sediul Prefecturii Ilfov a avut loc săptămâna trecută, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, premierea celor circa 70 de elevi ilfoveni care au obținut premii la concursurile și olimpiadele naționale, în anul școlar 2023 – 2024. Elevii au fost răsplătiți cu diplome și premii oferite de Prefectură, precum și de Fundația Florina Manea – Dreptul de a visa.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 729
La eveniment au participat elevi de gimnaziu și liceeni, cadrele didactice care au contribuit la creșterea și educația elevilor premianți, conducerea ISJ Ilfov – inspector școlar general Adriana Stoica și inspector școlar general adjunct Cristina Petre-Ghiță, prefectul județului, Simona Neculae și subrefecții Andrei Scutelnicu și Costin Alexandru Ojog.
Ceremonia s-a desfășurat sub egida recunoașterii performanței profesionale educaționale a cadrelor didactice și a efortului depus de elevi în cadrul concursurilor și olimpiadelor la care au participat în anul școlar 2023-2024. S-a dorit, astfel, să se arate tuturor elevilor că munca lor contează și că atitudinea pozitivă față de învățare și efortul fiecăruia sunt apreciate și constituie elemente importante pentru dezvoltarea lor pe termen lung.
Potrivit listei centralizate a câștigătorilor, numărul acestora este de circa 70 de elevi, clasele V-XII, elevi care studiază la școli și licee din Ilfov, publice și/sau private, iar olimpiadele la care au obținut premii și mențiuni sunt – de limba și literatura română (clasele V-VIII), de limba franceză, de limba engleză, limba și literatura germană maternă, limba spaniolă, limba turcă, chimie, de securitate cibernetică, de geografie (clasele VIII-XII), socio-umane, religie (cultul ortodox, cultul penticostal, cultul baptist), sport școlar (badminton), de pregătire sportivă teoretică, de animatori, de argumentare, dezbatere și gândire critică
”Tinerii Dezbat”. ”În calitate de președinte al Fundației Florina Manea – Dreptul de a Visa, sunt extrem de mândră de realizările acestor tineri talentați care, prin muncă și perseverență, au demonstrat că pot excela în domeniul educației și nu numai.
Premiile oferite nu sunt doar o recunoaștere a performanțelor lor, ci și un semnal de încurajare pentru toți cei care își doresc să își urmeze visurile. Fundația noastră își propune să sprijine în continuare acești copii, oferindu-le oportunități pentru a-și atinge potențialul maxim și pentru a transforma visele în realitate”, ne-a declarat Florina Manea, președinta fundației cu același nume.
Concursurile naționale la care au participat elevii ilfoveni și au obținut premii și mențiuni au fost – de poezii și cântece în limba turcă ”Guzel Dilim” – Frumoasa mea limbă turcă, de matematică – ”Olimpiada satelor din România”, de biologie ”George Emil Palade”, ”Istoria și tradițiile turcilor în România”, de comunicări științifice pentru elevii din clasele liceale – geografie, ”Terra – mica olimpiadă de geografie”, de jurnalism sportiv ”Un condei numit fair-play”, de chimie ”Lazăr Edeleanu” – la acest concurs, județul Ilfov mândrindu-se cu două premii I obținute de Mutlu M. Emin Safi (cl. a VII-a) și Pîrvu I. C. Ionuț-Cristian (cl. a VIII-a), Liceul Teoretic ”Little London”, Voluntari și Consursul Național ”Noi și chimia” unde, de asemenea, s-au obținut în anul școlar 2023- 2024, șase premii I – de către elevi de clasa a VII-a de la Liceul Teoretic ”Little London”, Voluntari și Școala Gimnazială Nr. 1 din
Buftea.