Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul Federaţiei Ungare de Fotbal, astfel că meciul cu România, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, de pe 22 martie, se va disputa fără spectatori. 

 Aproximativ 1.000 de fani ai echipei Universitatea Cluj au urmărit meciul cu CS Turnu Severin, din etapa a XXII-a a Ligii I, cu ajutorul unui videoproiector care a transmis imaginile pe suprafaţa exterioară a Cluj Arena. 

 Oficialii clubului francez Paris Saint-Germain i-au propus un contract pe trei sezoane tehnicianului român al formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu (foto), a anunţat site-ul sportmediaset.it. 

 Comitetul Executiv al FRF a decis că Liga I rămâne cu 18 echipe până la sfârşitul sezonului 2016-2017, deşi conducerile FRF şi LPF au vehiculat în ultima perioadă posibilitatea trecerii la un format cu 12 sau 14 formaţii, în sistem play-off. 

 Laurenţiu Reghe­campf a negat posibilitatea de a părăsi Steaua la sfârşitul actualului sezon, precizând că nu este tentat de o altă formaţie, deoarece câştigă în acest moment cât ar putea câştiga la o echipă mare din Rusia.