Ai grijă de unde îţi cumperi mâncarea de post!
Nici nu a început bine Postul Paştelui, că pieţarii scot la vânzare tot ce pot ca să facă un ban „cinstit”. Peste 500 de tone de fructe şi legume au fost oprite de la comercializare în doar două zile de verificări demarate de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Circa 88% din cei 265 de agenţi economici controlaţi au fost prinşi comercializând fructe şi legume alterate, transportate şi depozitate în condiţii jalnice. Inspectorii sanitar veterinari au oprit de la comercializarea temporară 571 de tone de legume şi fructe în valoare de 1.109.000 lei. De asemenea, aceştia au retras de pe piaţă 154 de kilograme de legume şi fructe, ceea ce însumează 1.300 de lei. „O alimentaţie sănătoasă este realizată prin consumarea corespunzătoare a fuctelor şi legumelor proaspete şi de calitate. Trebuie să acordăm o atenţie sporită tuturor elementelor care să stea la baza alegerii acestora: calitatea, modul de expunere, depozitarea, informaţiile cu privire la ţara de provenienţă, preţ”, susţine Bogdan Cristian Nica, preşedintele ANPC.