Pasagerii Aeroportului Otopeni primesc informații cu privire la drepturile pe care le au în calitate de pasageri. Campania Uniuniii Europene “E dreptul tău! Acționează!” le dă posibilitatea pasagerilor să afle ce trebuie să facă atunci când zborul este anulat, întârziat, când li se refuză îmbarcarea în aeronavă sau când își fac rezervări din timp și nu mai pot pleca în vacanță. “Transportul aerian a devenit un mijloc frecvent utilizat pentru a ajunge la destinaţia noastră. Acest lucru este demonstrat și de numărul în creștere al reclamaţiilor din acest sector. Majoritatea plângerilor înregistrate de ECC România în 2012 (69 la sută), s-au referit la lipsa asistenţei sau refuzul de a acorda despăgubiri în cazul zborurilor întârziate sau anulate, sau al bagajelor pierdute sau deteriorate. Considerăm că această acţiune de informare este necesară, iar noi suntem aici pentru a le oferi pasagerilor informaţii despre drepturile lor și despre organizaţiile care le pot oferi sprijin atunci când aceste drepturi le sunt încălcate”, susține Irina Chiriţoiu, directorul Centrului European al Consumatorilor din România.