Tenis. Adrian Ungur (foto) a câștigat finala turneului challenger de la Tunis, dotat cu premii totale de 125.000 de dolari. Ungur l-a învins în finală pe argentinianul Diego Sebastian Schwartzman, scor 4-6, 6-0, 6-2, informează site-ul competiţiei. Pentru câștigarea turneului, Ungur va primi 18.000 de dolari și 125 de puncte ATP.
Atletism. Anca Heltne a câștigat proba de aruncarea greutăţii din cadrul Grand Prix-ului IAAF World Challenge ‘’Seiko Golden’’, desfășurat la Tokyo, cu o încercare care a măsurat 18,43 metri. Heltne a trecut de Nadine Kleinert (Germania; 18,35 m), care are, printre altele, în palmares, o medalie de argint, la Campionatele Mondiale în aer liber de la Berlin, din anul 2009.
Box. Lucian Bute a suferit o accidentare la mâna stângă, în cantonamentul din Florida, el urmând să fie operat în zilele următoare, iar ca urmare a acestei probleme meciul cu Jean Pascal, din 25 mai, trebuie să fie amânat. Antrenorul canadianului Jean Pascal, Marc Ramsay, s-a declarat dezamăgit de accidentarea lui Bute. “Așteptăm vești de la Yvon Michel pentru a vedea ce alte opţiuni există”, a afirmat el.