Guvernul Ponta a aprobat, în şedinţa de marţi, prin ordonanţă de urgenţă, un proiect depus de guvernul Boc în Parlament în 2010 şi blocat în forul legislativ, potrivit căruia, în momentul în care o autoritate locală are datorii restante mai vechi de 90 de zile, care depăşesc 15% din bugetul general, aceasta trebuie să declare starea de criză financiară.
În termen de 5 zile, se constituie Comitetul pentru situaţii de criză financiară, prin ordin al prefectului, din care fac parte: primarul sau preşedintele consiliului judeţean, al unităţii administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii acesteia aflate în criză financiară, şeful compartimentului financiar-contabil, conducătorul serviciului public de interes local care a generat starea de criză financiară, un reprezentant al autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale şi un reprezentant al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti. În termen de 30 de zile, Comitetul pregăteşte un Plan de redresare financiară, cu avizul Curţii de Conturi din teritoriu, în care trebuie să arate cum va creşte veniturile şi va reduce cheltuielile. Ordonatorul de credite are nevoie de avizul Comitetului pentru orice cheltuială în plus sau credit contractat. Situaţia de criză financiară se termină în momentul în care problemele au fost rezolvate şi nu se mai observă altele timp de 120 de zile; în caz contrar, unitatea administrativă intră în insolvenţă. Primarii şi şefii de consilii judeţene sunt obligaţi să ceară tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general sau dacă nu au achitat salariile de mai mult de 120 de zile. În termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvenţă, ordonatorul de credite are obligaţia să solicite deschiderea procedurii de insolvenţă. Dacă depăşeşte acest termen cu 6 luni, atunci ordonatorul se face vinovat de bancrută simplă, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă. După ce judecătorul-sindic constată starea de insolvenţă, este numit un administrator judiciar, care, practic, va conduce finanţele autorităţii locale aflate în insolvenţă. Cei care au contribuit la intrarea unităţii administrativ-teritoriale în insolvenţă pot fi constrânşi, de către judecătorul-sindic, la cererea administratorului, să plătească din datorii. Administratorul judiciar are dreptul să propună consiliului local sau judeţean, după caz, stabilirea de taxe locale sau taxe speciale noi, până la încetarea situaţiei de insolvenţă. Astfel, contribuabilii ar putea fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar, pentru a acoperi găurile generate de managementul defectuos al primarilor şi şefilor de CJ.
Circa 90 la sută dintre primăriile din România au datorii mai vechi de trei luni, unele dintre acestea ajungând chiar la doi sau trei ani. În primăvara acestui an, guvernul a încercat să limiteze angajarea de noi contracte ale primăriilor cu datorii, fapt ce ar fi implicat noi plăţi către furnizorii de servicii şi bunuri. Dar baronii locali au fost mai tari, iar ordonanţa pregătită şi susţinută de ministrul Liviu Voinea a căzut cu brio în parlament. Pe măsură ce primăriile se afundă în datorii nechibzuite, guvernul este cel ce aruncă un colac de salvare şi achită diverse obligaţii de plată ale autorităţilor locale.
Datoriile mai vechi de trei luni ale primăriilor se apropie de colosala sumă de 1,5 miliarde lei. În discuţiile cu FMI, de fiecare dată s-a ridicat problema achitării acestor datorii, care au băgat sute de firme în insolvenţă şi în faliment. S-a vorbit, Fondul a cerut rezolvarea problemei, dar nu s-a făcut nimic.
