Sărbătorit în fiecare an pe 20 iulie de toți creștinii ortodocși, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este recunoscut în popor ca fiind sfântul care aduce ploaia. El deschide și închide cerurile, pornește furtuna și alungă seceta. De numele lui se leagă numeroase minuni, scrieri bisericești, învățături ș.a.m.d. 

Viața Proorocului Testiveanul 

Despre Proorocul Ilie Testiveanul se știe că a trăit cu aproape opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. El a fost fiul lui Sovac, un preot care locuia în Tesve, o localitate din Israel. Din scrierile bisericești aflăm că înainte de a veni pe lume Ilie, Sovac și-a văzut fiul îmbrăcat în haine de foc și hrănit cu o flacără de câțiva oameni îmbrăcați în veșminte albe. Profeții de la Ierusalim au interpretat vedenia ca un semn că Ilie a fost ales de Dumnezeu să-L slujească, să devină învățătorul poporului îndepărtat de divinitate. „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Râvna lui către Domnul şi viaţa lui fiind bineplăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie şi cu foc”, i-a spus unul dintre profeți lui Sovac. Ceea ce s-a și întâmplat. Proorocul Testiveanul a slăvit cuvântul Domnului, i-a mustrat pe împărații care trăiau în fărădelege și i-a pedepsit pe falșii profeți. 

A iubit credința și a devenit îngerul lui Dumnezeu 

Încă de la vârsta ado­lescenței, Ilie a fost atras de preoție, continuând tra­diția familiei. A iubit dreapta credință și, lăsându-și viața în mâinile Domnului, a devenit un înger. Deseori vorbea cu Dumnezeu prin rugăciunile pe care le rostea cu tărie. Se spune că în momentele în care se ruga în tihnă, Ilie “ardea ca un serafim de dragoste înfocată” către divinitate. Și era iubit și protejat de Dumnezeu pentru dragostea pe care I-o purta. De fiecare dată când Îi cerea ceva Domnului, dorințele lui deveneau întâmplări reale. Tesviteanul primea în dar de la Tatăl Creator toate câte îi cerea când apela la milostivirea Lui. 

Aduce ploaia și pregătește lumea pentru venirea lui Hristos 

Vechiul Testament ni-l prezintă pe Ilie ca mergând la regele Ahab ca să-i mărturisească intenția lui Dumnezeu de a pedepsi poporul său prin secetă din cauza credinței în zeul ­Baal. Nesocotind spusele sale, în zonă nu a mai plouat timp de trei ani și jumătate. Mai mult, el a fost nevoit să se ascundă de furia regelui Ahab la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, dimineața cu pâine și seara cu carne. Corbii erau trimiși de Dumnezeu și îi procurau hrana de la templul din Ierusalim, pâinea și carnea reprezentând trupul Domnului. Mai târziu, l-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului și i-a înmulțit uleiul și făina. Despre Sfântul Ilie se spune că nu a cunoscut moartea. El a fost îmbrăcat în veșminte îngerești și înălțat la ceruri. Se spune că acesta va veni pe pământ să pregătească lumea pentru venirea lui Hristos, se va lupta cu antihristul și va fi omorât de el. Însă, va fi înviat de Hristos după ce antihristul va fi nimicit. Astăzi, este cinstit ca sfântul care alungă seceta deoarece, el a reușit să salveze poporul lui Israel aducând ploaia.

Rugăciunea roadelor bogate către Sfântul Ilie

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, 

Căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorul, 

Neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel,

Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, 

Roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, 

Ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, 

Ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată, 

Și să ne dăruiască roadă bogată. 

Mijlocește mila Împăratului ceresc,

Pentru noi păcătoșii și nevrednicii, 

Pentru blândețea și curăția copiilor, 

Pentru dobitoacele cele necuvântătoare 

Și pentru păsările cerului, 

Care îndură din pricina fărădelegilor noastre,

Și pier de foame, de arșiță și de sete.

Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu, 

Duhul pocăinței și al smereniei, 

Duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdarii, al temerii de Dumnezeu 

Să umblăm în lumina poruncilor Domnului 

Și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, 

Binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl,

Pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său 

Și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. 

Amin!