Gimnastică. Ștefania Alina Stănilă, 15 ani, va fi cea mai tânără participantă la Campionatul Mondial din Belgia, care debutează în 30 septembrie. Lotul României le mai include pe Larisa Iordache și Sandra Izbașa, astfel că gimnastele tricolore vor evolua astfel: Izbașa la sărituri și sol, Iordache la toate aparatele, Stănilă la bârnă și sol. La CM vor participa 410 gimnaști (269 băieţi și 141 fete), urmând să se acorde medalii în finalele pe aparate și în cele la individual-compus.
Atletism. Peste 600 de concurenţi din București, dar și din alte orașe, au participat la prima ediţie a crosului Gabriela Szabo Run Fest, ce a avut loc în pădurea Băneasa. În cadrul competiţiei s-au desfășurat șase curse de alergare în aer liber, pe un traseu ce a combinat zone de pădure cu cele de asfalt. La acestea au luat parte concurenţi de toate vârstele, începători sau alergători cu experienţă, cu vârste cuprinse între 8 și 73 de ani.
Rugby. Federaţia de Rugby și-a sărbătorit centenarul, primul meci având loc în septembrie 1913, la București, Sporting Club-Tenis Club Român, scor 3-3. De asemenea, a fost anunțat cel mai bun „15” din istoria rugby-ului românesc: Constantin Dinu, Mircea Muntean, Gheorghe Pîrcălăbescu, Gheorghe Dumitru, Marin Ionescu, Florică Murariu, Enciu Stoica, Radu Demian, Mircea Paraschiv, Alexandru Dumitru, Valeriu Irimescu, Adrian Lungu, Ion Constantin, Dumitru Ghiuzelea și Alexandru Penciu.