Senatorii social-democrați i-au transmis luni ministrului pentru Fonduri Europene, Eugen Teodorovici, că sunt probleme în teritoriu cu unele proiecte pe bani europeni.

Parlamentarii au men­țio­­­nat situații în care funcționari din administrația centrală, județeană sau regională opresc sau resping proiecte și plăți cu fonduri europene.

„Sunt motive care efectiv nu stau în picioare. Am cerut și o să cer în continuare ca, atunci când acele situații există, acele persoane care se poartă în acest mod să poată să părăsească administrația din România. Nu putem, pe de o parte, să încercăm să aplicăm măsuri de fond și, pe de altă parte, acestea să nu fie implementate la nivel de contract. Pentru că rămânem cu acei beneficiari cărora le-am promis faptul că acele plăți vor fi grăbite, faptul că de multe ori vor fi mai repede verificate pentru plată. Nu se întâmplă”, a argumentat ministrul Teodorovici. 

Acesta a arătat că persoanele responsabile sunt nu numai funcționari publici, ci și consultanți de la anumite companii. „Orice astfel de speță pe care cei de la nivel local o întâmpină să fie trimisă ministerului nostru, pentru a putea acționa și punctual, pentru a da astfel de exemple în administrație. Mi se pare că nu există suficient măsuri de abordare. (…) E nevoie de măsuri directe și cât mai pragmatice”, a adăugat Teodorovici.

În ceea ce privește programul operațional pentru creșterea competitivității, ministrul Teodorovici a arătat că săptămâna trecută cei de la Comisia Europeană au constatat în mod clar progresele pe care fiecare minister în parte le-a înregistrat.

„În luna octombrie sperăm să fie din partea Comisiei Europene o opinie pozitivă”, a adăugat el, cu referire la deblocarea acestui program operațional.

Eugen Teodo­rovici s-a refe­rit și la deblocarea fondurilor pentru IMM-uri.

„Final de octombrie estimăm să fie data la care să începem să terminăm cam tot calupul de proiecte, astfel încât în noiembrie – sunt foarte multe, valoarea este de aproximativ 2 miliarde de euro – să înceapă practic implementarea acestor proiecte”, a spus Teodorovici.