Sezonul rece este responsabil de apariția atacului de cord. O astfel de criză apare pe fondul înfundării uneia sau mai multor artere coronare care irigă mușchiul cardiac (numit miocard). Așa se explică apariția infarctului miocardic. 

Dr. Clara Alexandrescu, manager Centrul de ­Recuperare Cardiovasculară Cardiorec din Corbeanca

Un cheag de sânge sau depunerea de colesterol la nivelul arterelor coronare pot înfunda arterele. În consecință, zonele din mușchiul cardiac care nu mai sunt irigate prin sistemul coronarian suferă și determină moartea celulară dacă nu se acționează rapid. 

Semnele infarctului

Cel mai adesea infarctul miocardic se manifestă prin durere în piept. Durerea apare de obicei brutal, senzația este de opresiune toracică. Durerea poate iradia către brațul stâng, către mandibulă, către epigastru (partea superioară a abdomenului) sau iradiere în spate.  Pacientul este în general extrem de agitat și transpiră foarte mult. 

Cum te tratezi 

Tratamentul depinde de tipul de infarct și de mărimea acestuia. Dacă infarctul este depistat în primele 6 ore de la debutul durerii, o mare cantitate de mușchi cardiac este salvată. În România există un program național de infarct miocardic prin care pacientul ajunge într- o clinică specializată unde beneficiază de o coronarografie (se injectează o substanță de contrast pentru a identifica vasul înfundat). În cele mai multe cazuri vasul este desfundat și se implantează un resort (stent) pentru ca vasul să fie menținut permeabil. În cazul pacienților care au leziuni ce intersează mai multe artere coronare poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală de tip by-pass.  Dacă durerile toracice durează mai mult de 20 de minute, sunt intense, cu transpirații, trebuie chemată Ambulanța.