De la 15 ale lunii încoace zbârnâie telefoanele şi „radio şanţ” transmite pe diverse căi faptul că „s-au tăiat pensiile”. Nimic mai fals, iar situaţia ne-a fost explicată de tehnocratul cel mai în măsură, directorul Casei Judeţene de Pensii Ilfov, juristul Pavel Sile.
S-a încheiat perioada de restituire a celor 5,5% reţinuţi abuziv
„Mă bucur că şi la presă au sunat telefoanele, căci şi la noi s-a întâmplat la fel. Să explicăm, cu ajutorul Jurnalului de Ilfov, ce s-a întâmplat. În perioada aprilie 2012-septembrie 2013, oamenii au primit pensii mai mari şi nu şi-a dat nimeni seama cu exactitate din ce motiv. De fapt, în septembrie 2013 a fost ultima lună de returnare a celor 5,5% reţinuţi pensionarilor drept contribuţie la asigurările de sănătate prin Legea 95/2006 modificată de OUG 15/2012. Consecinţa a fost că pentru luna octombrie 2013, tuturor celor care au drept de pensie, li s-a virat pensia exact la valoarea iniţială stabilită prin decizia de pensionare, fără diminuări, fără returnări. S-a intrat în normalitate, nimic mai mult.”, precizează directorul Casei Judeţene de Pensii Ilfov.
Ajutoare UE pentru pensii sub 400 lei
Pavel Sile ne spune şi despre o altă problemă pe care deja primarii o au în teritoriu, aceea referitoare la persoanele îndreptăţite să primească ajutoarele alimentare de la UE. „Din punctul de vedere al pensiilor, numai persoanele care au pensie sub 400 de lei au dreptul la ajutoare. Am trimis către Consiliul Judeţean Ilfov tabelul cu cele 12.027 persoanede pe raza judeţului Ilfov care primesc pensie sub 400 de lei. Din păcate, o persoană care are, să spunem, 403 lei, nu poate primi alimentele de la UE”. Cititorii Jurnalului de Ilfov trebuie, totodată, să ştie că pentru ajutoarele de la UE se iau în calcul toate veniturile care se centralizează la nivel de consiliu judeţean. În consecinţă, dacă o persoană are 360 lei pensie şi mai obţine venituri şi din chirii, atunci baremul de 400 de lei este depăşit şi, în ciuda pensiei mici, nu poate primi pachetul cu alimente.
3 comisii de expertiză medicală pentru ilfoveni
Pensionarii ilfoveni de invaliditate știu că trebuie să se prezinte anual în faţa comisiilor de expertiză medicală abilitate să constate gradul de handicap. Ceea ce nu știu poate pensionarii este la care comisie să se adreseze. Am obţinut, prin amabilitatea directorului casei Judeţene de Pensii Ilfov comunele arondate celor 3 comisii de expertiză medicală. Astfel, la comisia nr. 1 de la Policlinica Vitan, condusă de dr. Barbu Cerbulescu, trebuie să se prezinte cei din localităţile: Afumaţi, Berceni, Brănești, Cernica, Copăceni, Dobroiești, 1 Decembrie, Găneasa, Glina, Jilava, Pantelimon, Popești-Leordeni și Ștefănești.
La Comisia nr. 2 situată pe strada Amzei (în zona Universitate) și condusă de dr. Manuela Alexandra Ciucă sunt arondate localităţile: Buftea, Bragadiru, Ciorogârla, Clinceni, Cornetu, Chiajna, Chitila, Dărăști, Domnești, Dragomirești Vale, Măgurele, Mogoșoaia și Vidra.
A 3-a comisie este la Săftica, la sediul Ambulanţei, este coordonată de dr. Elena Murgu și acolo trebuie să meargă persoanele din: Balotești, Corbeanca, Ciolpani, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Otopeni, Nuci, Periș, Snagov, Tunari, Voluntari, Dascălu și Petrăchioaia.