Producţia de cereale şi oleaginoase a Românei se apropie în acest an de 24 de milioane de tone, uşor peste nivelul anului 2011, când s-au recoltat în jur de 23,5 milioane de tone, dar cu aproape 70% mai mult decât în 2012, an în care seceta „a pârjolit” recoltele până la un nivel de numai 14 milioane de tone. 

Anul acesta au fost recoltate aproximativ 7,2 milioane de tone de grâu, 10,5 milioane de tone de porumb, 2 milioane de tone de floarea-soarelui și 1,51 milioane de tone de orz. În ciuda acestei recolte apreciabile, primele estimări arată, însă, că valoarea producției nu va depăși 4 miliarde de euro, profiturile agricultorilor fiind mult sub așteptări. Situația este cauzată de prețurile mult mai scăzute față de anul 2012. Dacă în iunie 2013, preţul unei tone de grâu în România era de 227 de euro, la începutul lunii septembrie, tona de grâu costa numai 140 de euro, în timp ce pe piaţa europeană preţul de achiziţie al unei tone de grâu nu coborâse sub 180-200 de euro. O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi la porumb, unde, la nivelul lunii iunie, preţul local era de 208 euro pe tonă, iar în septembrie nu depăşea 119 euro. În prezent, în bazinul Mării Negre, tona de grâu se vinde cu circa 145 de euro, mult mai jos decât în Franţa, de pildă, unde depăşeşte 185-190 de euro, la acelaşi nivel de calitate.

Motivul principal pentru scăderea bruscă a preţurilor la produsele agricole a fost legat mai ales de decapitalizarea producătorilor agricoli, dar şi de lipsa spaţiilor de depozitare. Comercianții sunt singurii care dispun de spaţii de depozitare şi ajung, astfel, să impună preţul de achiziţie pe piaţa din România. După recoltare, grânele au fost cumpărate la preţuri de nimic de o mână de intermediari, care deţin silozuri, şi care îşi permit să le vândă mai târziu pe piaţa externă, când cotaţiile pe pieţele internaţionale sunt în creştere.

Agricultorii români con­sideră că preţurile de 0,50 – 0,60 lei pe kilogramul de grâu şi porumb şi de un leu/kg la floarea soarelui sunt „o bătaie de joc”, fiind total insuficiente pentru recuperarea investiţiilor şi reluarea ciclului agricol în toamna acestui an.